Austria, decisă să renegocieze un nou tratat al UE
Mesaj către România și către celelalte state acuzate că încalcă normele democratice. Cel mai tânăr șef de guvern din UE, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, cere renegocierea tratatului de la Lisabona pentru introducerea mai multor prevederi, inclusiv a unor sancțiuni pentru sancționarea țărilor care încalcă normele statului de drept.
Cancelarul Austriei Sebastian Kurz, aflat în plină campanie electorală cu partidul său de centru-dreapta, și-a expus o viziune ambițioasă, ce include renegocierea Tratatului de la Lisabona.
”Un nou tratat este necesar, cu sancțiuni clare pentru statele membre care au datorii, pedepse pentru țările care prmit trecerea migranților fără înregistrarea lor, dar și consecințe dure pentru încălcarea statului de drept și a normelor democratice”, a spus Sebastian Kurz într-un interviu acordat mai multor ziare austriece, notează Thelocal.at.
Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a justificat necesitatea schimbărilor arătând că ”multe s-au schimbat” de la adoptarea în 2007 a Tratatului de la Lisabona, inclusiv criza migrației și criza din Zona Euro.
Propunerea de renegociere a tratatului este una care necesită unanimitate din partea statelor membre, una greu de obținut.
„Obiectivul nostru este să îmbunătăţim Uniunea Europeană, nu să o distrugem sau să ne jucăm cu fantezii privind ieşirea din UE”, a insistat Sebastian Kurz.
Principalul instrument de sancționare a țărilor care încalcă statul de drept, așa-numita opțiune nucleară, ce presupune suspendarea dreptului de vot în Consiliul European, este aproape imposibil de aplicat, în condițiile în care necesită o unanimitate de voturi.
Sebastian Kurz a mai înaintat câteva propuneri, nu neapărat noi, care prevăd reducerea numărului de comisari europeni și eliminarea sediului de la Strasbourg al Parlamentului European.
Problema încălcării statului de drept și a normelor democratice a fost ridicată în numeroase rânduri în ultimii ani, în special în relație cu situația din Ungaria, Polonia și România.