Mario Camora: ”Vrem să intrăm în istorie cu al doilea titlu câștigat consecutiv”

0

CFR Cluj are nevoie de un punct în disputa cu Craiova, programată duminică, de la ora 21.00, pentru a deveni campioană în acest sezon. Ardelenii își asigură fanii că vor face totul pentru a se bucura, la finalul jocului cu oltenii, de un nou titlu, al doilea consecutiv pentru echipa din Gruia.

Căpitanul Mario Camora, cel mai vechi om din lotul lui Dan Petrescu, a dat semnalul de luptă și și-a îndemnat coechipierii să fie sută la sută concentrați la disputa de duminică, pentru ca apoi să aibă motive de petrecere.

” Echipa merita să câștige titlul, mai avem finala de duminică, pe care sperăm să o rezolvăm. Trebuie să fim modești, să fim cu picioarele pe pământ că nu s-a câștigat nimic încă” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

A retrăit momentele câștigării altor două campionate

Camora știe că un nou titlu pentru CFR ar reprezenta o bornă unică în istoria clubului și crede că atât el, cât și ceilalți jucători, sunt gata de orice pentru a reuși această performanță.

”Sunt emoții, sper ca de duminică să mai avem încă un trofeu, să mai adăugăm încă o vitrină dacă este cazul și nu mai e loc pentru cupe. Ne dorim să intrăm în istoria clubului, că nu s-a câștigat niciodată doi ani la rând titlul. Ne stă bine în galben, prefer să fie pe mine tricoul de campion, decât să-i văd pe alții cum se bucură de el. Vreau medalia de aur la gât, vreau să facem istorie pentru club” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

Lusitanul a făcut o incursiune în amintirile pe care le are de la precedentele două campionate câștigate.

”Trofeul din sezonul 2011-2012 a fost primul pentru mine în România, a fost o semnificație aparte, în 2017-2018 a fost mult mai dificil, am traversat o perioadă grea a clubului, dar ne-am revenit și s-a terminat cum era bine pentru noi” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

Vestiarul, cheia acestui sezon

Ardelenii spun că încă au energie pentru finalul campionatului și sunt convinși că atuul lor în lupta cu FCSB, CSU Craiova și Viitorul a constituit-o unitatea grupului și faptul că jucătorii au strâns rândurile și s-au comportat ca o familie.

”Vestiarul nostru și staff-ul a făcut totul în acest sezon, acesta a fost atuul nostru. Față de sezonul trecut când ne-au ajutat și rezultatele altor echipe, acum nu am avut nevoie de nimic, noi am dominat cap-coadă” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

Vor să se bucure împreună cu suporterii

Fanii fac parte din viața echipei din Gruia, iar căpitanul Mario Camora este sigur că fără ajutorul și susținerea lor, echipa trecea mult mai greu peste momentele dificile.

Tocmai de aceea, fundașul portughez a mărturisit că își doreste ca și clipele de bucurie pe care speră să le trăiască la finalul jocului cu oltenii, să le împărtășească împreună cu cei care le-au fost alături tot sezonul.

”Ne dorim un stadion plin, vom face totul să câștigăm meciul, să fim campioni, să ne bucurăm împreună cu fanii” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

Biletele s-au pus în vânzare

Suporterii CFR-ului sunt așteptați în număr cât mai mare la ultima confruntare de pe teren propriu din acest sezon. Partida cu CSU Craiova este programată duminică, de la ora 21.00, pe arena din Gruia, ”Dr. Constantin Rădulescu”, iar tichetele s-au pus deja în vânzare, atât online ( accesând site-ul https://www.bilete.ro/cfr-1907-cluj-universitatea-craiova/  ), cât și la casele de bilete de la stadion. Cel mai ieftin bilet costă 10 lei, iar casele sunt deschise sâmbătă de la 11-14, iar duminică, de la ora 11 până la ora jocului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.