Tensiuni între SUA și Iran. Teheranul amenință că va ataca un portavion american!
Administraţia islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a ameninţat că un portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.
În contextul tensiunilor generate de sancţiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, preşedintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. „Ceea ce aş vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune”, a declarat liderul de la Casa Albă.
La rândul său, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a avertizat că Statele Unite vor reacţiona „rapid şi decisiv” în cazul unui atac iranian. „Regimul de la Teheran trebuie să înţeleagă că atacurile comise de ei sau de intermediari împotriva intereselor americane ori a cetăţenilor americani vor atrage o ripostă rapidă şi decisivă din partea SUA”, a declarat Pompeo, potrivit stripesurse.ro.
Pe fondul tensiunilor cu Iranul, Statele Unite au trimis deja bombardiere B-52 la Baza aeriană Al Udeid din Qatar, iar portavionul USS Abraham Lincoln şi grupul naval aferent se deplasează spre Golful Persic.
Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat miercuri că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.
Gardienii Revoluţiei din Iran au transmis miercuri că nu vor exista negocieri cu Statele Unite. „Nu vor fi deloc negocieri cu America”, a declarat generalul iranian Yadollah Javani, citat de agenţiile de presă Tasnim şi Associated Press. La rândul său, un cleric islamic radical din Iran, ayatollahul Yousef Tabatabai-Nejad, a avertizat că portavionul trimis de SUA în Golful Persic poate fi „distrus cu o singură rachetă”.
Nu este clar dacă preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, un politician moderat, va accepta oferta de dialog a Washingtonului.