Atac armat asupra unui hotel de lux din Pakistan

0

Indivizi înarmaţi au atacat un hotel din oraşul-port Gwadar în provincia Baluchistan din sud-vestul Pakistanului, sâmbătă, şi luptau contra forţelor de securitate.

Atacul armat asupra unui hotel de lux din provincia pakistaneză Belucistan s-a încheiat sâmbătă cu moartea a cel puţin trei atacatori aparţinând unei grupări separatiste şi a unui agent de securitate, informează EFE.

„Cei trei terorişti au fost ucişi de forţele de securitate”, a declarat pentru EFE ministrul de interne al provinciei, care a spus că în momentul atacului nu se afla niciun cetăţean străin în hotel.

Potrivit ministrului, atunci când teroriştii au încercat să intre în hotelul Pearl Continental, de cinci stele, bine păzit şi situat în oraşul de coastă Gwadar, agenţii de securitate au dat alarma şi „clienţii hotelului au fost evacuaţi imediat”.

Ministrul de interne provincial, citat de Xinhua, a declarat că cel puţin trei militanţi au atacat cu focuri de armă un hotel de cinci stele.

Un oficial, care a vorbit cu condiţia anonimatului pentru că nu a fost autorizat să facă declaraţii presei, a declarat pentru Reuters că majoritatea clienţilor hotelului fuseseră evacuaţi, dar atacatorii păreau să fi ajuns la primul etaj al imobilului.

Schimburile de focuri se desfăşoară în interiorul hotelului Pearl Continental  de aproape două ore şi nu este clar dacă există victime, a declarat şeful poliţiei locale, Aslam Bangulzai. Poliţia şi forţele paramilitare au încercuit hotelul.

Portul Gwadar face parte dintr-un proiect chinez de 62 de miliarde de dolari menit să construiască rute comerciale spre Orientul Mijlociu, Africa şi Europa.

Violenţele provocate de militanţi islamişti au înregistrat o intensificare în ultimele săptămâni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.