Barometru de opinie publică: 39% dintre români vor merge „sigur” la vot!

Peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, arată Barometrul de Opinie Publică al României prezentat luni de Academia Română, iar PSD şi PNL au fost alese în egală măsură de aceştia, având scoruri apropiate în intenţiile de vot.

La întrebarea privind exprimarea intenţiei de vot, pe o scală de 1 la 10, în care 1 înseamnă „sigur nu voi vota”, iar 10 „sigur voi vota”, 39,2% s-au exprimat cu „sigur voi vota”, iar 11% cu „sigur nu voi vota”.

Dintre aceştia, cu PSD ar vota 26,4%, cu PNL – 26,1%, Alianţa 2020 – 20,1%, Pro România – 8,5%, ALDE – 8,2%, UDMR – 4%, PMP – 3,5%, UNPR – 1%.

În privinţa celor care au ales o intenţie de vot, respectiv 63,1% dintre respondenţi, cu PNL ar vota 27,6%, cu PSD – 25,5%, Alianţa 2020 – 16,5%, ALDE – 9,2%, Pro România – 9,1%, UDMR – 4,8%, PMP – 3,9%, UNPR – 1,1%.

În ceea ce priveşte referendumul din 26 mai, 59% sunt de acord cu convocarea acestuia, 23,8% nu sunt de acord, iar 17,2% – nu ştiu, nu răspund, iar 60,5% spun că se vor prezenta.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce cu 41% în privinţa încrederii populaţiei, şeful statului fiind urmat de Gabriela Firea – 25,2%, Mugur Isărescu – 22,3%, Victor Ponta – 22,1%, Călin Popescu Tăriceanu – 21,8%, Dacian Cioloş – 21,4%, Ludovic Orban – 17,3%, Dan Barna – 15%, Liviu Dragnea – 12,8%, Viorica Dăncilă – 8,7%, Eugen Tomac – 6,7% şi Kelemen Hunor – 4,8%.

Potrivit cercetării Academiei Române, românii consideră în proporţie de 76,4% că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ţară, 18,5% spun că România merge într-o direcţie bună, iar 5,1% nu ştiu/nu răspund.

Dintre îngrijorările românilor, corupţia se situează pe primul loc, 47,3% declarându-se „foarte mult” îngrijoraţi şi 36,9% „mult”.

În ceea ce priveşte situaţia financiară din propria familie, 47,6% dintre respondenţi au declarat că aceasta este bună.

Studiul a fost realizat de Inscop Research, în perioada 12 aprilie – 3 mai pe un eşantion reprezentativ de 1.050 de persoane cu vârsta de 18 şi peste 18 ani, cu o eroare maximă de plus, minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Sondajele au fost realizate în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.