Legea pensiilor, desființată de Curtea Constituțională

Curtea Constituţională a României (CCR) arată în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţionale două articole din Legea pensiilor că legiuitorul trebuia să fie mai riguros atunci când a stabilit cine sunt contribuabilii la sistemul public de pensii şi cine plăteşte contribuţia de asigurări sociale.

Una dintre prevederile declarate neconstituţionale din Legea pensiilor, propusă de Parlament, este articolul 25, alineatul 1, care se referă la cine trebuie să plătească contribuţia de asigurări sociale: „Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal”.

Judecătorii argumentează că „pot fi contribuabili la sistemul public de pensii atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, având în vedere că, potrivit art.3 lit.c) din lege, contribuabilul se defineşte ca „persoana fizică sau juridică ce plăteşte contribuţii de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi'”.

Astfel, spun judecătorii CCR, „noţiunile ‘plăteşte’ sau ‘plătesc’ se referă la obligaţia de plată în sensul că această contribuţie poartă asupra patrimoniului acelor persoane, şi nu în sens de efectuare a plăţii, ca operaţiune tehnică”.

CCR aminteşte articolul 146, alineatul 1 din Codul Fiscal, care arată că „persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor” şi menţionează că „a datora şi a plăti, pe de o parte, iar a calcula şi a reţine la sursă, pe de altă parte, sunt noţiuni diferite, care indică faptul că această contribuţie este datorată de asigurat [„se datorează”] şi poartă asupra venitului realizat de acesta [„se plăteşte”], însă determinarea cuantumului contribuţiei, reţinerea ei la sursă, care implică obligaţia de a efectua plata în contul bugetului asigurărilor sociale de stat, revin angajatorului”.

Curtea mai spune că, „totuşi, deşi intenţia legiuitorului poate fi înţeleasă, limbajul folosit în legea supusă controlului de constituţionalitate este unul impropriu, în sensul că noţiunea de „plăteşte” este folosită atât în privinţa subiectului de drept din venitul căruia se prelevează contribuţia, cât şi în privinţa subiectului de drept care reţine şi virează contribuţia”.

„Prin urmare, având în vedere domeniul atât de sensibil, cel al pensiilor publice, legiuitorul trebuie să dea dovadă de o rigoare mai mare şi să folosească termeni cu un contur juridic bine stabilit; acesta trebuie să facă distincţia între subiectul de drept titular al obligaţiei de plată a contribuţiei şi subiectul de drept care efectuează plata propriu-zisă. De aceea, termenii nu trebuie folosiţi amalgamat, ci distinct, pentru că fiecăruia i se ataşează un anumit conţinut juridic. Prin urmare, fiecare operaţiune juridică trebuie determinată prin termeni şi noţiuni distincte, pentru a nu exista o suprapunere între sferele lor de cuprindere”, atrag atenţia judecătorii constituţionali.

CCR subliniază că „legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare”.

Instanţa constituţională mai atrage atenţia că „numărul destinatarilor legii este foarte mare, privind pe fiecare angajat şi angajatorul acestuia, iar calitatea destinatarilor legii variază, astfel încât şi gradul lor de înţelegere a prevederilor acesteia este diferit”.

Astfel, dacă pentru un angajator aspectele criticate nu relevă nicio dificultate, alţi angajatori vor avea dificultăţi de interpretare şi, în măsura în care nu vor recurge la consultanţă de specialitate, ar putea aplica norma în mod greşit. Având în vedere că textul criticat se adresează unui număr foarte mare de persoane fizice şi juridice, trebuie să se caracterizeze prin rigoare şi acurateţe. Or, norma, astfel cum este redactată, are un caracter interpretabil prin prisma calităţii destinatarilor săi şi are potenţial ridicat de a crea o tulburare însemnată a întregului mecanism al încasării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale. Astfel, legiuitorul trebuie să clarifice aceste aspecte confuze din punct de vedere terminologic încă înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a se evita caracterul echivoc al legii”, conchid judecătorii CCR în cazul articolului 25, alineatul 1.

A fost declarat neconstituţional în Legea pensiilor şi articolul 63, care prevede că „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5; b) au realizat, la data solicitării pensiei de invaliditate, stagiul minim de cotizare de 15 ani”.

Referitor la aceste praguri, CCR citează din Decizia 680/2012, respectiv că „pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică”.

„Condiţiile pe care legiuitorul trebuie să le impună în acest caz trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de invaliditate potrivit contribuţiei realizate, în acest fel, pensia de invaliditate îşi păstrează natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale, nefiind transformată într-una socială”, notează CCR în motivare.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a clarificat că „legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca în privinţa acordării pensiei de invaliditate (…)”, „or, în cazul de faţă, condiţionând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art.68 alin.(1) lit.c) din Legea nr.263/2010”.

„Prin urmare, în accepţiunea deciziei antereferite a Curţii Constituţionale, ca principiu, în privinţa pensiei contributive de invaliditate nu se justifică existenţa unui stagiu de cotizare sau a unei vârste standard de pensionare în lipsa unui sistem eficient şi coerent de compensaţii sociale de stat, care să garanteze un nivel de trai decent”, conchide CCR.

În luna martie, Curtea a declarat ca fiind parţial neconstituţională Legea pensiilor, după ce PNL şi USR au atacat mai multe dispoziţii ale acestui act normativ.