Regizorul Cristina Jacob organizează un curs de actorie cu Mel Churcher

0

Într-o continuă căutare de talente pentru viitoarele ei proiecte, regizorul Cristina Jacob organizează un curs de actorie de 5 zile, în perioada 10-14 iunie, în București.

Deși “Oh, Ramona!” încă se află pe buzele cinefililor, Cristina Jacob lucrează deja la noi proiecte de film. Cum procesul de căutare al actorilor este unul important, workshop-ul de actorie din 10-14 iunie este privit și ca un casting.  Despre noul proiect, regizorul spune: “Frumusețea cinematografului stă în magia de a da viață poveștilor. Ca regizor, ador să mă întâlnesc cu actorii în repeții și training-uri, unde exersăm, repetăm, iar ei devin în mintea mea personajele viitoare. Sunt onorată să o avem ca invitat la curs pe Mel Churcher, acting coach care a lucrat cu Angelina Jolie sau Luc Besson și de la care vom avea mult de învățat în acest curs intensiv pentru actori. Așa că îți propun, dacă tot ai absolvit actoria, s-o reluăm altfel împreună. Acest curs este organizat cu participarea Centrului Național al Cinematografiei, căruia îi exprim aici recunoștința mea”.

Cursul intensiv de 5 zile este ținut de către Mel Churcher, profesoară de actorie și voce renumită la Hollywood, în special pentru munca alături de Angelina Jolie în “Lara Croft: Tomb Rider” și “Original Sin”, cu Milla Jovovich în “The Fifth Element”, cu Keira Knightley în “King Arthur” și cu mulți alți actori de top, ținând cont că în CV-ul ei se află peste 60 de filme și proiecte tv.

Workshop-ul de actorie costă 800 lei, înscrierile se fac la adresa studio@zazufilm.com până pe 3 iunie, printr-un self-tape în limba engleză de maximum 30 secunde, prin care candidatul spune de ce își dorește să participe la curs și de asemenea trebuie atașat și CV-ul.

Locurile sunt limitate, doar 12 participanți vor fi aleși pentru cursul în limba engleză cu Mel Churcher și vor fi anunțați pe data de 4 iunie.

În urma workshop-ului, cursanții vor primi un video monolog cu ei pe care îl pot folosi pentru viitoarele casting-uri.

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://www.facebook.com/OhRamonaMovie/

Instagram: https://www.instagram.com/ohramona_movie/

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.