Sorin Oprescu, condamnat la patru ani și patru luni de închisoare

0

Sorin Oprescu a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, a hotărât Tribunalul Bucureşti. 

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, luni, la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pe fostul primar Sorin Oprescu, în dosarul în care era cercetat pentru fapte de corupţie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Tribunalul Bucureşti a finalizat, lunea trecută, după zece ore de dezbateri, cercetarea judecătorească în dosarul fostului edil-şef al Capitalei Sorin Oprescu şi a stabilit ca soluţia să fie dată în 13 mai.

Sorin Oprescu a spus în faţa magistratului că, în opinia sa, DNA nu ar fi probat acuzaţiile pe care i le-a adus şi că prin acest dosar s-ar fi dorit eliminarea sa de pe scena politică.

„Susţin că s-a căutat cu lumânarea aprinsă şi că s-a mers pe ideea unei provocări continue de flagrant. Comandantul Arestului Central, ‘beciul domnesc’, ştia cu 12 zile înainte că trebuie să vin eu. Oprescu trebuia să dispară. Din ce motive, eu intuiesc, dar nu am probe”, i-a explicat fostul primar judecătoarei.

Sorin Oprescu a mai afirmat că are o vârstă înaintată şi că în anii de carieră a gestionat bugete considerabile, supuse de asemenea controalelor, dar că niciodată nu au fost descoperite nereguli şi că funcţiile publice deţinute nu i-au adus vreodată îmbogăţirea.

„Doamna preşedinte, am în curând 68 de ani şi sunt la apusul carierei. Am foarte mulţi tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de trei ani şi jumătate. Să ţineţi seama, respectuos vă rog, de faptul că în viaţa mea am avut responsabilităţi unde am administrat bugete deosebite faţă de celelalte şi nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele”, a spus Oprescu în ultimul cuvânt.

La final magistratul a stabilit ca avocaţii celor judecaţi să depună concluziile scrise până vineri şi totodată luarea unei decizii în 13 mai.

Un procuror al DNA a cerut, luni, Tribunalului Bucureşti aplicarea unor pedepse cu închisoarea persoanelor judecate în dosarului fostului primar Sorin Oprescu şi a lăsat la aprecierea judecătorului cât de mari să fie aceste pedepse.

Tribunalul Bucureşti a dezbătut luni pledoariile finale din dosarul de corupţie al fostului primar general al Capitalei, în care acesta este acuzat de luare de mită, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Magistratul de la DNA a reluat în faţa judecătorului Iosefina Pârvu acuzaţiile aduse fiecărui inculpat din dosar, starea de fapt pentru care sunt judecaţi şi probele rezultate atât în perioada anchetei, cât şi a cercetării judecătoreşti.

Astfel, în cazul lui Sorin Oprescu, procurorul a reamintit modalitatea în care acesta ar fi primit 25.000 de euro în septembrie 2015 la locuinţa sa din Ciolpani de la cel care ar fi intermediat mita, Bogdan Cornel Popa.

„Referitor la Sorin Oprescu, acesta a primit 25.000 de euro ca mită. Fapta sa e de luare de mită. El este acuzat şi de spălare de bani, pentru că a dat acea sumă numitei Maria Rus sub forma stingerii unei datorii. Apreciem că a fost dovedită fapta de luare de mită, pentru că inculpatul Popa a recunoscut că a luat suma de bani de la denunţători şi a dat-o mai departe lui Oprescu. Există interceptări clare dintre Popa şi Stanca pe tema sumei de bani ce trebuia să ajungă la Oprescu”, a afirmat în sala de judecată magistratul DNA.

Procurorul a mai amintit că există şi interceptări ce ar arăta inclusiv modalitatea în care se discuta despre sume de bani, şi anume, „pe câmp la ţară”.

„În seara de 5 septembrie 2015, Popa a mers la Ciolpani şi i-a dat banii. Interceptările şi filajele demonstrează acest parcurs. Acolo apare pe interceptări că acea sumă i-a fost dată lui Oprescu cu afirmaţia ‘Mogoşoaia’. Rezultă că Oprescu ştia pentru ce era mita şi de unde provine”, a mai arătat procurorul.

El a susţinut că „e dovedită fără echivoc” darea de mită, implicit şi luarea mitei” şi că „totul denotă că Oprescu ştia despre ce erau sumele de bani”.

„Apărările lui Oprescu că banii i-ar fi fost ceruţi lui Popa în cadrul unei şedinţe – niciun martor nu confirmă aceste aspecte. Când au fost aduşi la audieri Popa şi Oprescu, Oprescu i-a spus lui Popa să spună că vizita sa era legată de groapa doamnei Munteanu”, a explicat procurorul anticorupţie.

Despre fapta de spălare de bani de care este acuzat Oprescu, DNA apreciază că scopul acesteia era acela „de a albi banii luaţi drept mită”.

„Banii erau albiţi prin pretinsa datorie către Maria Rus. Există contracte între Apa Nova şi Maria Rus, dar nicicum între el şi Rus. Nu apar în acel contract nici primăria, nici Oprescu”, a mai arătat procurorul de la DNA.

„Acesta şi-a încălcat atribuţiile prevăzute. Probele arată că a existat o diferenţiere în modalitatea de organizare a concursurilor. El se ocupa personal de organizarea acestor concursuri. Dispoziţiile de concurs şi de angajare se dădeau direct verbal de către Oprescu. Alte persoane spun că în mod normal nu ar fi trecut peste dispoziţiile verbale ale lui Sorin Oprescu. Apreciem că faţă de Oprescu sunt probe clare şi certe care dovedesc faptele. Acesta nu a recunoscut nicio faptă. Lăsăm la aprecierea instanţei orientarea pedepsei cu închisoarea pe care o veţi aplica”, a mai spus magistratul DNA în sala de judecată.

DNA a mai cerut instanţei confiscarea a 1.262.000 de lei de la fostul primar al Capitalei.

„Suma nu a fost dovedită de Oprescu ca provenind din activităţi licite. Considerăm că această sumă provine din fapte de luare de mită. Avem mărturiile lui Popa şi ale altor contractori, care au spus că îi dădeau mită lui Oprescu. Popa a recunoscut că i-a dus mită lui Oprescu şi în alte rânduri”, a explicat magistratul, care a mai solicitat distrugerea cardurilor cu care s-au făcut retragerile de bani şi confiscarea aparatului de bruiat ridicat de la Oprescu.

După pledoaria magistratului DNA, judecătorul i-a întrebat pe toţi inculpaţii dacă, în eventualitatea unei condamnări, ar fi de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii. Toţi au spus că da.

„Eu fac de 43 de ani muncă în folosul comunităţii. Da, sunt de acord”, a afirmat Sorin Oprescu.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei economice din Primăria Generală, Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca, fost şofer al lui Oprescu, şi Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.