Trump avertizează dur Iranul

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat Iranul încă o dată luni, afirmând că ar fi „o mare greşeală” dacă „se va întâmpla ceva”, în contextul în care Washingtonul acuză Teheranul că pregăteşte „atacuri” împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

„Dacă fac ceva, vor suferi enorm”, a declarat liderul administraţiei americane în cursul unei întâlniri cu premierul ungar Viktor Orban.

„Vom vedea ce se va petrece cu Iranul”, a continuat el, subliniind că va fi „o mare problemă” pentru Teheran dacă „se va întâmpla ceva”. „Nu vor fi mulţumiţi”, a insistat preşedintele SUA.

Administraţia Trump afirmă de peste o săptămână că autorităţile iraniene sau aliaţii lor din Orientul Mijlociu pregătesc „atacuri iminente” contra intereselor americane. Washingtonul a trimis la faţa locului un portavion, o navă de război, bombardiere B-52 şi o baterie de rachete Patriot.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a efectuat luni o vizită neaşteptată la Bruxelles pentru a împărtăşi informaţii confidenţiale pe această temă cu omologii săi europeni, potrivit Agerpres.

„Suntem de părere că Iranul trebuie să aleagă calea discuţiilor în loc de cea a ameninţărilor. Fac o alegere greşită dacă se concentrează asupra ameninţărilor”, a declarat emisarul american pentru Iran, Brian Hook.

Cu toate acestea, Donald Trump s-a declarat săptămâna trecută dispus să dialogheze cu liderii iranieni pentru a găsi un nou acord, după retragerea unilaterală a Statelor Unite din tratatul încheiat în 2015 privind programul nuclear al Teheranului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.