Tamaș o ține din scandal în scandal în Israel

0

Gabriel Tamaș are din nou probleme după ce ar fi participat la o petrecere organizată de un mare om de afaceri din Israel, unde  s-ar fi îmbătat din nou și ar fi făcut scandal.

Gabriel Tamaș, fundașul lui Hapoel Haifa, beat fiind, l-ar fi sunat pe patronul clubului, Yoav Katz, și s-ar fi adresat în termeni foarte duri, conform Sport 1.

Sursa citata scrie ca presedintele clubului Hapoel Haifa a fost nevoit sa-l duca de urgenta acasa pe Gabriel Tamas, intrucat fotbalistul roman nu mai putea fi controlat. Fundasul roman i-a vorbit in termeni agresivi si vulgari, iar dupa ce si-a revenit a sustinut ca cineva i-a turnat ceva in bautura si ar fi incercat sa-l omoare.

„M-a sunat si imi vorbea ciudat. El tot timpul mi se adresa cu ‘domnule presedinte’, dar de aceasta data a fost difierit. Pe drumul spre acasa, romanul a spus ca a primit un tranchilizant si ca au incercat sa-l omoare”, a povestit Yoav Katz.

„Este o persoana buna, dar nu a rezistat tentatiei”, a mai spus oav Katz, care, conform presei din Israel, vrea sa-l interneze pe Gabriel Tamas intr-un centru de reabilitare.

Tamaș a încercat să se victimizeze

Din primele informații, fotbalistul ar fi motivat totul susținând că cineva prezent la petrecere i-ar fi pus ceva în pahar cu scopul de a-l pune împotriva președintelui. După acest episod, viitorul românului la Hapoel Haifa este în pericol.

Altfel, Gabriel Tamaş a aflat că începând de miercuri, 15 mai, va face muncă în folosul comunității timp de două luni la Spitalul Rambam din Haifa, unde va fi totuși monitorizat de un reprezentant al autorităților. El va munci în cadrul spitalului timp de 5 zile pe săptămână. În plus, nu va mai avea voie să conducă 4 ani în Israel și, în cazul în care va fi recidivist, va fi trimis la pușcărie 6 luni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.