Avertisment dur al Sindicatului Polițiștilor
Cea mai recentă decizie a Curţii Constituţionale, referitoarea la legea de organizare a poliţiei judiciare, poate duce la admiterea în instanţă a nulităţii urmăririi penale în numeroase dosare, susţine Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul”. Poliţiştii afirmă că legea invalidată de CCR este una proastă, pentru că introduce reglementarea unor drepturi şi obligaţii prin ordine de ministru.
„Cutremur! Ne putem astepta la ridicarea si admiterea unor exceptii de nulitate a urmaririi penale, acolo unde actele de urmarire penala au fost realizate de catre politisti de politie judiciara. A cui e vina? Nu a noastra, ci a celor care au facut o lege proasta -legea 364 din 2004- de jumatate de pagina”, notează poliţiştii, pe pagina oficială de Facebook a sindicatului.
Reacţia Sindicatului Poliţiştilor vine după ce plenul Curții Constituționale a luat marţi, 21 mai, în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1), (2) și (3) și art.6 alin.(1) din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(1) din Legea nr.364/2003 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și a constatat că aceste dispoziții de lege sunt neconstituționale.
Dispoziţiile art.6 alin.(1) au următorul conţinut: „Numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor poliţiei judiciare se fac potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”
Motivarea CCR va fi una deosebit de importantă. Dincolo de posibila nulitate a unor dosare penale, efectul unei asemenea decizii ar putea fi anularea tuturor numirilor poliţiştilor judiciari care au ajuns să lucreze la parchete în baza unei legi declarate neconstituţionale.