The Times susține că Theresa May va demisona vineri!

0

Premierul britanic Theresa May va anunţa vineri că îşi va da demisia, a informat The Times, fără să facă referire la o sursă, relatează Reuters.

May va rămâne în funcţia de prim-ministru până va fi ales succesorul ei printr-un proces în două etape în care doi candidaţi finali vor fi votaţi de 125.000 de membri ai Partidului Conservator.

Premierul britanic Theresa May nu a reuşit să-şi convingă majoritatea şi nici opoziţia în Parlament cu planul său al ”ultimei şanse” în vederea implementării Brexitului, crticat de toate partidele, scrie News.ro.

Parlamentari din ambele părţi ale disputei privind Brexitul au declarat că propunerile sunt superficiale. La câteva ore după anunţul lui May, peste 20 de conservatori care au susţinut acordul la ultimul vot au anunţat că îl vor respinge acum.

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat marţi o serie de compromisuri – inclusiv posibilitatea unui al doilea referendum şi rămânerea într-o uniune vamală temporară cu Uniunea Europeană (UE) -, cu scopul de a încerca să obţină o susţinere a planului său cu privire la Brexit a majorităţii deputaţilor.

Theresa May a anunţat iniţial că va informa cu privire la demisia sa după ce acordul Brexitului va fi votat de parlament în prima săptămână din iunie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.