A fost odată Liviu Dragnea…

0

Cel mai mare coșmar al lui Liviu Dragnea a devenit realitate: a ajuns la pușcărie! Cât de jalnic poți fi tu, care ai avut întreaga Românie la picioarele tale, care ai pervertit totul la nivel instituțional, care ai încercat să subordonezi actul de justiție, care ai dus România, premeditat, pe cărările întunecate ale îndepărtării de UE, care ai folosit, ca unelte, Guvernul și Parlamentul, care ți-ai pus în cap o întreagă Românie, suprasaturată și revoltată de abuzurile și aroganța ta, dar care, în realitate, ai fost (atât de) incapabil să tragi, ca un bărbat, sforile și să scapi, dracu, de pușcărie! Doi ani și jumătate ai folosit slugi jalnice, din partid și alte instituții ale statului român, ca să reușești să ocolești închisoarea, și tot acolo ai ajuns!

Dacă era Traian Băsescu, și un dosar îl privea direct, amnistia și grațierea erau rezolvate într-o săptămână. Liviu Dragnea a avut totul în mâinile sale, a fost stăpânul absolut al României, dar un stăpân laș, fricos, care a fost incapabil să ia taurul în coarne.

Modul arogant și disprețuitor în care a tratat sistemul judiciar, pe magistrați, s-a întors, evident, ca un bumerang la adresa sa. Și a fost condamnat! Dosarul angajărilor fictive a fost o glumă, cât timp exista, spre exemplu, un dosar Tel Drum, care este infinit mai grav pentru libertatea lui Liviu Dragnea.

Acum, Dragnea a pierdut totul. În partid, a devenit, deja, istorie. Toți protejații săi vor fi decimați de noua conducere, decisă de Congres. Dragnea va fi un nume care va fi evitat de rostit în PSD. Așa cum devenise și numele lui Ponta, în mandatul dictatorial al lui Dragnea! Mulți dintre cei care i-au jurat fidelitate veșnică au schimbat, vor schimba sau vor încerca să intre în grațiile noului lider! Așa este la PSD, așa a fost mereu în Kiseleff. Iliescu, Năstase, Geoană și Ponta au fost, pe rând, devorați politic de niște baroni hămesiți doar de propriile privilegii.

Liviu Dragnea iese urât din istoria PSD. Mult mai urât ca Adrian Năstase. Dragnea este, practic, victima lașității sale ca lider politic. A folosit oameni, a aruncat la coș, nonșalant, prietenii, a reușit să distrugă un partid uriaș și să atenteze grav la adresa statului de drept din România.

El este singurul mare vinovat de scorul catastrofal al PSD, de prezența asta fantastică la scrutinul din 26 mai. El a reușit să trezează din inerție milioane de români și să ducă PSD la un scor catastrofal. Nu ar fi demisionat niciodată din fruntea PSD, s-ar fi legat cu lanțuri în Kiseleff și ar fi preferat să ducă partidul pe urmele PNȚCD numai să-și perpetueze poziția de jupân al PSD și al României.

A primit o lecție pe care, sunt convins, nu a înțeles-o. Speră că va reveni în fruntea PSD, că va fi perceput de români ca o victimă politică. Se înșală amarnic.

Din fericire, Liviu Dragnea este istorie pentru România politică și PSD! Un proverb popular este pliat pe realitatea în care se află astăzi Dragnea: Fiecare pasăre pe graiul ei piere! Sau mai corect, sloganul PSD din campanie a devenit realitate în cazul lui Dragnea: Dreptate până la capăt!

 Un editorial de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.