Surse PSD: Paul Stănescu-președinte executiv, Marcel Ciolacu- secretar general!

0

Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, va fi schimbat din funcție. În locul acestuia va fi numit Marcel Ciolacu, iar președinte executiv va fi numit Paul Stănescu devine președinte executiv. Acestea sunt propunerile premierului Dăncilă după preluarea interimatului, potrivit Realitatea TV.

PSD se reunește, la ora 11.00, în Biroului Permanent Național. De la 18.00 social-democrații vor participa la întrunirea CEx. În contextul celor două ședințe, se va discuta despre desemnarea unui nou preşedinte al Camerei Deputaţilor, despre propunerea a trei noi miniştri pentru portofoliile vacante de la Justiţie, Diaspora şi Fonduri Europene și stabilirea datei Congresului PSD.

Cu aceeași ocazie, liderii PSD vor vota și pentru interimatul Vioricăi Dăncilă la conducerea partidului. Pe surse circulă deja informația că premierul va face și primele decapitări.

Potrivit portalului Adevărul, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, unul dintre soldaţii credincioşi lui Liviu Dragnea, va fi schimbat din funcţie. Şi trezorierul PSD, Mircea Drăghici, urmărit penal de procurorii DNA pentru că a delapidat subvenţia încasată de PSD din bani publici, şi-ar putea pierde funcţia. De asemenea, deputatul ”AKM”, Cătălin Rădulescu, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai lui Dragnea, va fi tăiat de pe lista comunicatorilor, precizează sursa citată.

Partidul Social Democrat trebuie să decidă și pe cine va susține pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, rămasă vacantă după ce Liviu Dragnea a fost trimis la închisoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.