Managerii prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

0

Managerii estimează o creştere în perioada mai – iulie a activităţii în construcţii şi comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industrie şi servicii şi o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2019, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +14%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se estimează creştere accentuată (sold conjunctural +46%). Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%), spune INS.

Potrivit estimărilor din luna mai 2019, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +34%). Managerii estimează creşterea numărului de salariaţi (sold conjunctural +18%), iar în privinţa preţurilor lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere a acestora (sold conjunctural +24%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +25%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +10%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +19%) şi o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.