Noul model Duster 2019, prețuri și motorizări

0

Dacia Duster vine în 2019 cu motorizări noi. Pornind de noul model Dacia Duster, o firmă de tuning a transformat SUV-ul într-un autoturism de lux.

Un atelier de tuning din India a modificat SUV-ul Dacia Duster până l-a făcut de nerecunoscut, pentru a-l scoate la vânzare. Modelul Dacia Duster a primit un design total diferit de cel original și un interior de lux.

Dacia Duster s-a îmbogățit în 2019 cu o nouă versiune de motorizare pe benzină. Este vorba de propulsorul 1.3 TCe, disponibil în două variante de putere, de 130 CP și 150 CP. Beneficiind de un bloc motor din aluminiu și de o tehnologie inovatoare pentru tratamentul de suprafață al interiorului cilindrilor, reprezentanții Dacia susțin că motorul 1.3 TCe al Dacia Duster 2019 oferă performanțe superioare în materie de putere și cuplu, asigurând astfel un plus de confort în exploatare. Noua motorizare Dacia Duster este disponibilă în România, începând din data de 30 ianuarie 2019, pe versiunile de echipare Comfort și Prestige, exclusiv în configurația de tracțiune 4×2.

Prețurile pentru modelele Dacia Duster în 2019 variază între 15.250 de Euro (TVA inclus) pentru versiunea Dacia Duster Comfort, cu motorul 1.3 TCe de 130 CP și 17.500 de Euro (TVA inclus) pentru versiunea Dacia Duster Prestige cu jante din aluminiu de 17″ echipată cu motorul 1.3 TCe de 150 CP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.