Cătălin Moroșanu, test de foc la Dynamite Fighting Show

0

Cătălin Moroșanu pune mănușile în mâini pentru prima dată după ce a ieșit din emisiunea FERMA – Un nou început. Sportivul român va lupta pentru prima dată la Cluj-Napoca, cu un englez care l-a bătut în 2016.

FERMA – Un nou început a fost o provocare pentru Cătălin Moroșanu, însă testul cel mare va avea loc pe 6 iunie, la Cluj-Napoca, în cadrul galei Dynamite Fighting Show, scrie protv.ro. Cătălin Moroșanu va lupta pentru prima dată de la ieșirea din emisiunea de la PRO TV, iar oponentul său este englezul Daniel Sam.

Meciul este o revanșă cerută de luptătorul român, care a fost învins la puncte de acesta, în cadrul galei Superkombat in San Juan (Puerto Rico) din martie 2016.

„Pe 6 iunie va fi doar un singur învingător!”, a scris Cătălin Moroșanu pe Facebook, în dreptul unei fotografii în care apare alături de adversarul său. Cei doi sunt împreună la Cluj-Napoca, unde fac ultimele antrenamente pentru meciul care va avea loc în sala sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Duelul cu Daniel Sam face parte din turneul de retragere, pe care Cătălin Moroșanu l-a început anul trecut și care se va încheia la finele anului 2019. Retragerea nu este din K1, ci din galele care au loc în România. Începând cu anul 2020, Cătălin Moroșanu va lupta în mijlocul românilor din diaspora, în gale K1 din străinătate.

Moroșanu (34 de ani) are în palmares 47 de victorii și 12 înfrângeri în circuitul K1. Adversarul său, Daniel Sam, a bifat 36 de victorii și 16 înfrângeri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.