Cristian Bușoi demisionează de la șefia PNL București

0

Europarlamentarul Cristian Bușoi demisionează de la șefia PNL București, anunțul urmând a fi făcut în cadrul ședinței conducerii partidului din această dimineață. De asemenea, liderii a cinci organizații de sector și-au depus și ei demisiile. Singura excepție este Anca Boagiu de la sectorul doi, care și-a anunțat colegii că nu este de acord cu demisia în bloc și nici nu se simte solidară cu cei care au făcut acest gest.

„PNL are nevoie de unitate, a câștigat alegerile europarlamentare și nu dorim discuții în contradictoriu în Biroul Politic și nu dorim să punem președinții din țară să aleagă între conducerea partidului și solidaritatea cu organizația București. De aceea, am decis ca cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe București”, arată Bușoi.

Europarlamentarul susține să a reușit totuși să dubleze numărul de voturi obținute de PNL în București, chiar dacă procentual partidul stă prost în Capitală. Mai mult, el spune că „si conducerea națională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la București”.

„Am preluat organizația la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL București a obținut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca președinte al PNL București, eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București. Îmi asum răspunderea și pentru că sunt de 23 de ani în PNL și am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL”, precizează el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.