Igor Dodon, decis să dizolve Parlamentul moldovean

Dacă în Republica Moldova nu se formează până duminică o majoritate parlamentară şi un guvern, preşedintele Igor Dodon ar urma să dizolve parlamentul, a anunţat joi acesta la Forumul Economic Internaţional desfăşurat la Sankt Petersburg, transmite agenţia TASS.

”Putem forma noul guvern al Moldovei în următoarele câteva zile (…) Dacă majoritatea parlamentară şi guvernul nu sunt create până duminică, va trebui să dizolv parlamentul săptămâna viitoare, luni”, a spus Igor Dodon.

”Sunt sigur că, dacă se formează un nou guvern, situaţia în Moldova se va schimba dramatic într-un an sau un an şi jumătate, iar mulţi investitori prezenţi aici vor veni în Moldova, pentru că vor avea interesul să o facă”, a adăugat Igor Dodon.

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în noul parlament de la Chişinău au intrat Partidul Socialist (35 de mandate), PDM (30 mandate), blocul ACUM (26 de mandate), Partidul ‘ŞOR’ (7 mandate) şi trei deputaţi independenţi. Negocierile dintre aceste partide nu au permis până în prezent formarea unei majorităţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.