MAE: “Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni”

0

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la alegerile de pe 26 mai, la secţiile din diaspora „au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni”, informează Agerpres.

„Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni cu 5 – 6 autocare sau maşini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secţiilor de votare sau influenţau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secţiilor de votare şi după ce au votat şi au creat incidente, până la venirea forţelor de ordine, care au asigurat închiderea secţiei de votare”, se arată într-un extras din raportul MAE obţinut la solicitarea AGERPRES.

În acest context, precizează ministerul, au fost chemaţi la consultări ambasadorii din ţările unde s-au înregistrat dificultăţi în cadrul celor două procese electorale simultane din 26 mai, pentru a fi identificate cauzele şi responsabilităţile fiecăruia, precum şi propunerile de modificare a sistemului de votare în secţiile din afara ţării.

În cadrul legislaţiei actuale, apreciază MAE, „chiar cu mărirea semnificativă a secţiilor de votare, s-a dovedit că Ministerul Afacerilor Externe şi-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din străinătate – locaţii, resurse umane şi resurse financiare”.

„În aceste condiţii, avem în vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate. Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral). Aceasta ar elimina orice formă de birocratizare care ar putea să îngreuneze procesul de votare în străinătate. Alte modalităţi, cum ar fi votul electronic sau prin corespondenţă, pot crea şi alte probleme întrucât este nevoie de înscrierea prealabilă a fiecărui cetăţean (cu indicarea adresei de domiciliu/reşedinţă) pentru a-şi putea exercita dreptul de vot”, se precizează în documentul ministerului.

MAE apreciază că „şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale care decurg din prevederile legislative în contextul acestor scrutine, pentru organizarea şi desfăşurarea secţiilor de votare din străinătate”.

Ministerul arată că a trimis, în paralel, „o nouă circulară tuturor ambasadelor, atrăgând atenţia că este necesar să se facă un efort deosebit pentru o activitate cât mai eficientă şi a solicitat şefilor misiunilor diplomatice şi consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfăşurare în cele mai bune condiţii a procesului de vot din 26 mai”.

Totodată, MAE menţionează că, în contextul în care europarlamentarele s-au desfăşurat simultan cu referendumul pe Justiţie, timpul de votare a crescut la 7 minute.

„Derularea alegerilor pentru Parlamentul European în paralel cu referendumul a făcut ca de la 2 minute timpul de vot să crească la 7 minute, având în vedere că trebuiau completate două liste (scris de mână), înmânarea a 3 buletine (pentru cei care au votat şi la referendum) şi depunerea lor în trei urne diferite”, explică reprezentanţii ministerului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.