Granița Venezuelei cu Columbia, deschisă de Maduro

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a ordonat vineri redeschiderea frontierei cu Columbia în statul Tachira din vestul ţării, în apropierea căreia comunitatea internaţională a depozitat numeroasele ajutoare umanitare refuzate de regimul de la Caracas, informează sâmbătă AFP şi Reuters.

„În virtutea exercitării depline a suveranităţii noastre am ordonat deschiderea punctelor de frontieră cu Columbia din statul Tachira începând cu această sâmbătă, a anunţat pe Twitter şeful statului venezuelan. Nicolas Maduro.

Nicolas Maduro nu a precizat dacă a autorizat şi realizarea de transporturi pe podurile frontaliere, interzise din august 2015 după ce doi soldaţi venezueleni au fost răniţi, se presupune, de nişte trecători.

Preşedintele Maduro a ordonat în februarie închiderea totală a frontierelor sale terestre cu Brazilia şi Columbia, precum şi a legăturilor maritime şi aeriene cu Antilele olandeze, cu câteva zile înaintea pătrunderii anunţate pentru 23 februarie a ajutoarelor umanitare provenind din SUA, care a avut susţinerea opozantului Juan Guaido.

Armata, care sprijină regimul de la Caracas, a blocat podurile de la frontieră împiedicând astfel intrarea camioanelor cu ajutoare umanitare. Violenţele produse s-au soldat cu 7 morţi.

Pe 10 mai, guvernul venezuelean condus cu mână forte de Nicolas Maduro a decis redeschiderea frontierelor terestre cu Brazilia şi a căii maritime cu Aruba.

Numeroşi locuitori din Venezuela traversează zilnic ilegal frontiera pentru a se aproviziona din Columbia ca urmare a gravei penurii de produse de primă necesitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.