Reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, la Suceava
Vineri, 7 iunie 2019, în Municipiul Suceava, a avut loc reuniunea Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România.
Primăria Municipiului Suceava a fost gazda întâlnirii la care, alături de membrii Comitetului Director al AMR, au participat și primari ai municipiilor din Regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia.
Discuțiile au debutat cu o dezbatere referitoare la bugetele aprobate de autoritățile publice locale pentru anul 2019 și la demersurile întreprinse de AMR către Guvernul României cu scopul de a se echilibra deficitul apărut în urma execuției după primul trimestru.
,,Problema constrângerilor bugetare de care am avut parte în ultimii ani, mai ales anul trecut, problema persistând și în acest an constituie unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi. În consecință, am stabilit ca săptămâna viitoare să mergem la Guvern pentru a avea o discuție cu Primul-ministru și cu ministrul finantelor publice , pentru a găsi soluții să rezolvăm ieșirea din riscul de faliment al administrației publice locale, în special pentru municipii.” – a declarat Președintele AMR, dl. Robert Sorin Negoiță.
A fost dezbătut, de asemenea, impactul pe care il are decizia ANCOM legată de tariful maxim ce va fi aplicat pentru folosirea spațiilor publice, cu hotărârea de a se iniția o discuție aplicată asupra acestei situații și funcție de rezultatul acestei discuții, eventual, o acțiune în instanța de contencios-administrativ.
Membrii Comitetului Director au fost informati in legatura cu programul de desfășurare a Conferinței SET-Plan & ENVE, București, 12-14 iunie 2019, precum și asupra activității desfășurate de INSCAP (Institutul Național de Studii și Cercetare în Administrația Publică).
La finalul Comitetului Director, dl. primar al sectorului 3 – Robert Sorin Negoiță, președintele AMR, dl. primar al municipiului Suceava – Ion Lungu și dl. primar al municipiului Iași – Mihai Chrica au susținut o conferință de presă și au răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți.
A urmat o vizită la o serie de obiective care definesc și materializează demersurile Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru un oraș smart, un oraș verde.