Mărul de Aur pentru Oradea

0

Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET, va decerna oraşului Oradea trofeul „Mărul de Aur”. Preşedintele FIJET, Tijani Haddad, va oferi trofeul „Mărul de Aur” autorităţilor locale, în cadrul unei ceremonii care este programată sâmbătă, 15 iunie, la ora 12.00, în Cetatea Oradea, sala cu Grifoni. La ceremonia acordării trofeului vor asista jurnalişti membri FIJET din Bulgaria, Croația, Franța, Italia, Serbia, Tunisia și România.

Candidatura oraşului Oradea pentru „Mărul de Aur” a fost anunţată şi susţinută de Clubul Presei de Turism FIJET România la Congresul FIJET organizat la sfârşitul anului trecut la Marrakech, în Maroc, decizia fiind luată, după analizarea dosarului de candidatură, de Comiterul Executiv al FIJET, în luna martie a acestui an. Principalul motiv pentru care Oradea a fost propusă pentru a se alătura galeriei de destinaţii din întreaga lume, premiate cu Mărul de Aur este atractivitatea sa turistică. După cum este menţionat în dosarul de candidatură, „Oradea este deja o destinație de city-break și devine una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. Împreună cu dezvoltarea stațiunii Baile Felix, situată foarte aproape de Oradea, aceasta poate deveni un pol al turismului din România.” Un argument în sprijinul acestei afirmaţii este faptul că, după ani de campanii de promovare, dublate de o creștere calitativă a industriei ospitalității din Oradea, numărul vizitatorilor l-a depășit anul trecut pe cel al locuitorilor. Tot în dosarul de candidatură a fost subliniat faptul că, în ultimii 10 ani, Oradea a devenit o bijuterie arhitecturală. „Prin efortul Primăriei și cu ajutorul fondurilor europene, multe clădiri de patrimoniu au fost restaurate și au devenit adevărate atracții turistice. Sunt remarcabile clădirile din stilul Art Nouveau Secession. Din acest motiv, Oradea este considerată „Capitala Art Nouveau”. Cea mai reprezentativă clădire în stilul Art Nouveau este Palatul Vulturul Negru, aflat în principala piaţă din Oradea.

FIJET consideră că trofeul „Mărul de Aur” recompensează municipalitatea pentru intensa activitate de promovare şi dezvoltare a turismului din Oradea şi, totodată, o va încuraja să continue. Pe de altă parte, trofeul „Mărul de Aur” va contribui la creşterea vizibilităţii internaţionale, prin modul în care Oradea va fi promovată de către jurnaliştii membri FIJET.

Începând din anul 1970, FIJET a acordat 68 de „Mere de Aur”. Trofeul „Mărul de Aur”, care va ajunge în curând la Oradea, este al 6-lea pe care îl primeşte România după cele conferite mănăstirilor cu picturi murale din Bucovina, Deltei Dunării, Mărginimii Sibiului, companiei aviatice Blue Air şi municipiului Târgu Jiu pentru operele în aer liber ale lui Constantin Brâncuşi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.