Totul despre admiterea, în 2019, la Academia de Studii Economice București. Programe de licență, masterat și doctorat!

0

Academia de Studii Economice din București – Admitere 2019 la programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat.

Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, universitatea cu cea mai bună inserție a absolvenților pe piața muncii autohtone, scoate la concurs pentru admiterea la programele universitare de licenţă peste 7 200 de locuri, după cum urmează:

  • la învățământul cu frecvență – 2 870 de locuri la buget și 3 399 de locuri la taxă;
  • 950 de locuri pentru învățământul la distanță și cu frecvență redusă.

ASE oferă 24 de programe universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană și 11 – pentru învățământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Înscrierile pentru admiterea la programele universitare de licenţă au loc în perioada 15 – 19 iulie. Admiterea se desfășoară prin concurs, bazat pe:

  • eseu motivațional;
  • probă scrisă de competenţă lingvistică – pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină;
  • media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).

Pentru admiterea la programele universitare de masterat, ASE scoate la concurs peste 4 400 de locuri, dintre care aproximativ 1 800 de locuri la buget. ASE oferă 76 de programe universitare de masterat, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană.

Înscrierile la masterat au loc în perioada 22 – 24 iulie. Admiterea la masterat se face prin concurs,candidații fiind ierarhizați în funcție de media de admitere, calculată ca medie ponderată între:

  • rezultatele obținute la testul grilă/interviul de specialitate – 40% și
  • media examenului de finalizare a studiilor universitare de licență – 60%.

Pentru programele cu predare în limbi străine, se susține o probă de competență lingvistică tip interviu notată cu calificativul admis/respins.

Academia de Studii Economice din București oferă două programe MBA: MBA Româno-Canadian (acreditare MEN-ARACIS și recunoaștere CEEMAN – Central and East European Management Development Association) și MBA Româno-Francez INDE (acreditare MEN-ARACIS și AMBA – Association of MBAs).  Ambele programe MBA sunt cu predare în limba engleză. Desfășurarea admiterii la aceste programe are condiții speciale, care pot fi consultate pe paginile http://www.canadian-mba.ro/ și respectiv http://www.inde.ro/.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.