Julian Assange va fi extrădat în SUA
Sajid Javid, ministrul britanic de Interne, a semnat joi ordinul de extrădare al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, către Statele Unite, menţionând că decizia finală urmează să fie luată de Curtea de Justiţie, relatează The Guardian.
Julian Assange este închis în penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, instituţie corecţională cunoscută informal drept închisoarea „Guantanamo a Marii Britanii”.
Dacă va fi extrădat în Statele Unite, fondatorul WikiLeaks probabil va fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente clasificate ale autorităţilor americane privind conflictele din Afganistan şi Irak.
Fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 47 de ani, a evitat timp de mai mulţi ani extrădarea în Suedia, refugiindu-se în Ambasada Ecuadorului la Londra, în 2012.
Assange a fost expulzat în aprilie din reprezentanţa diplomatică şi a fost condamnat la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea prevederilor eliberării condiţionate.