Iohannis cere modificarea, urgentă, a legislației electorale

0

Preşedintele Klaus Iohannis le-a trimis premierului şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului un set de propuneri înaintate de comisia de modificare a legilor electorale constituită la Cotroceni. Şeful statului cere guvernului să întocmească urgent un proiect de lege care să fie adoptat de parlament în acestă sesiune, astfel încât să fie asigurat dreptul de vot tuturor românilor, fără piedici. În caz contrar, Klaus Iohannis se declară decis să convoace sesiune parlamentară extraordinară.

Klaus Iohannis cere adoptarea prin lege a unui pachet de măsuri care să asigure accesul la vot tuturor românilor, măsuri care să fie în vigoare începând cu primul scrutin care urmează, alegerile prezidenţiale din străinătate.

„În urma dialogului consistent cu reprezentanți ai autorităților responsabile, precum și ai organizațiilor non-guvernamentale și experți în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toți cetățenii își pot exercita votul în condiții decente.

În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare, prin care să propună măsurile administrative adecvate începând de la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

Solicit, totodată, partidelor și formațiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală și exigențele în materie, astfel încât situațiile de la scrutinul din mai să fie evitate.

Dacă situația o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituționale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgență a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare”, a declarat miercuri Klaus Iohannis.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.