Trump i-a trimis o „scrisoare personală” lui Kim Jong-un

0

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a primit o „scrisoare personală” de la preşedintele american Donald Trump, potrivit agenţiei de stat KCNA, citată de CNN.

KCNA a anunţat că şeful Coreei de Nord „a spus cu satisfacţie că are un conţinut excelent” după ce a citit-o, scrie news.ro.

„Kim Jong-un a spus că se va gândi serios la conţinutul serios” şi a apreciat „extraordinarul curaj al preşedintelui Trump”, a adăugat KCNA.

Casa Albă nu a răspuns solicitărilor imediate de a comenta informaţia.

Biroul preşedintelui sud-coreean „evaluează schimburile de scrisori personale dintre liderii SUA şi Coreea de Nord pozitiv din perspectiva continuării negocierilor între Statele Unite şi Coreea de Nord”, conform unui comunicat lansat sâmbătă.

Aceasta nu este prima scrisoare misterioasă care este expediată între lideri.

La începutul lunii, Trump le-a vorbit reporterilor despre o „frumoasă scrisoare” pe care a primit-o de la Kim Jong-un, prima de la întâlnirea din februarie, la Hanoi, care s-a încheiat fără un rezultat.

„Am apreciat scrisoarea”, a afirmat Donald Trump la acel moment. El nu a dezvăluit însă conţinutul acesteia.

Dar scrisoarea nu avea substanţă şi nu conţinea niciun detaliu în privinţa unei căi de urmat pentru discuţiile despre denuclearizare blocate între cele două ţări, potrivit unei surse familiarizate cu conţinutul ei.

Un oficial al administraţiei a descris scrisoarea drept „un cadou de aniversare”. Ziua de naştere a lui Trump a fost în acea săptămână şi oficialul a declarat că liderul de la Phenian i-a urat preşedintelui SUA multă sănătate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.