Administrația Trump, vizată de un val de noi acuzații

0

Administrația Trump face față unor noi acuzații. De data aceasta este vorba de zeci studii despre impactul schimbărilor climatice, realizate de Ministerul Agriculturii din SUA, pe care Administrația Trump le-a ascuns. În studiile respective este evaluat impactul creșterii temperaturilor, a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă asupra activității agricole, însă nu este tratată cauza încălzirii globale.

Administrația Trump a ascuns zeci de studii realizate de Departamentul SUA pentru Agricultură, în care erau formulate avertismente legate de impactul pe care schimbarea climatică îl va avea asupra agriculturii în anii care vor veni, scrie Business Insider, citând Politico.

În studiile respective este evaluat impactul creșterii temperaturilor, a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă asupra activității agricole, însă nu este tratată cauza încălzirii globale. Cercetătorii au folosit studiile pentru a atrage atenția asupra consecințelor nivelului din ce în ce mai crescut de dioxid de carbon, precum faptul că orezul pierde din nutrienți și faptul că sezonul alergiilor durează mai mult. Potrivit raportului, studiile nu au fost publicate și nu apar pe website-ul departamentului.

„Intenția este de a încerca suprimarea unui mesaj- în cazul acesta, este vorba despre pericolul din ce în ce mai crescut al schimbării climatice indusă de comportamentul uman”, a declarat Michael Mann, cercetător în cadrul Pennsylvania State University.

Secretarul pentru Agricultură, Sonny Perdue, a negat în trecut existența schimbării climatice. Într-un articol din 2014, acesta a scris: „furtunile de zăpadă, uraganele și tornadele au existat de la începutul timpului, dar acum se dorește să acceptăm că totul este rezultatul schimbării climatice”.

Un purtător de cuvânt al departamentului a negat faptul că aceste studii ar fi fost ascunse: „Studiile continuă pe aceste subiecte, iar noi vom promova cercetare când cei care lucrează la aceasta sunt pregătiți să anunțe rezultatele, după un proces adecvat de revizuire”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.