Dăncilă, favorită la șefia PSD

0

Viorica Vasilica Dăncilă are deja sprijinul mai multor organizații județene pentru a câștiga președinția PSD. Mai mulți lideri locali și-au anunțat susținerea înainte de Comitetul Executiv. Printrea aceștia se numără Marian Oprișan, Mihai Fifor, Marcel Ciolacu, Gabriel Mutu, Gabriel Zetea, Ionel Arsene și Daniel Florea.

”Noi şi organizaţia Vrancea o să o susţinem pe Viorica Dăncilă la funcţia de preşedinte al PSD”, a declarat Marian Oprişan înainte de a intra la şedinţa Comitetului Executiv al partidului.

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a afirmat vineri să fiecare membru al organizaţiei va vota la congres ”după cum crede”, punctând că este convins că Viorica Dăncilă va câştiga funcţia de preşedinte al partidului.

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a declarat vineri că Viorica Dăncilă ”este cea mai potrivită să conducă partidul”.

„Eu consider că Viorica Dăncilă, astăzi, în momentul ăsta, este cea mai potrivită să conducă partidul. (…) Nu doar pentru asta (că deţine funcţia de premier – n.r.), pentru că eu cred că este cea mai potrivită să conducă partidul astăzi. Asta este opţiunea mea”, a spus Arsene, înainte de începerea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Daniel Florea, primarul sectorului 5  a spus că o va susţine pe Viorica Dăncilă la funcţia de preşedinte al PSD şi nu ia în calcul să se retragă din cursa pentru funcţia de preşedinte executiv.

La polul opus se află Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui și Paul Stănescu, liderul PSD Olt.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat vineri, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că în partid există o democraţie excesivă ”în anumite puncte”, având în vedere candidaturile pentru funcţiile de conducere.

”Este democraţie în unele puncte chiar excesivă din moment ce sunt candidaţi pe care nici eu nu îi cunosc. Şi sunt membru de la înfiinţarea partidului”, a afirmat Buzatu.

Paul Stănescu a fost și mai tranșant. Acesta a declarat că va fi prezent la Congres, dar nu va vota în cadrul alegerii membrilor conducerii.

Potrivit unor surse din partid, aripa Dăncilă ar dori să impună o modificare a regulamentului, astfel încât secretarul general să fie ales de CEx, nu de plenul Congresului.

Astfel s-ar bloca o posibilă victorie a lui Codrin Ștefănescu, considerat vârful de lance al taberei Dragnea, din care, prin declarațiile publice, mai fac parte Șerban Nicolae  și Liviu Pleșoianu.

Pe de altă parte, potrivit unui alt scenariu, Viorica Dăncilă vrea să anihileze influența taberei Dragnea făcând echipă cu Eugen Orlando Teodorovici, președinte executiv și Mihai Fifor, secretar general.

La Congresul extraordinar de sâmbătă urmează să fie aleși preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general.

În cursa pentru prima funcție în partid s-au înscris, pe lângă Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă.

La postul de preşedinte executiv candidează Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota.

Pentru secretar general se luptă Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.