Șoc în Grecia. Răzvan Lucescu se desparte de PAOK Salonic!
Clubul PAOK Salonic a anunțat în mod oficial despărțirea de antrenorul Răzvan Lucescu. Românul a transmis un mesaj în care le explică fanilor decizia de a pleca de la campioana Greciei.
PAOK a făcut un sezon de excepție, reușind în premieră ‘dubla’ campionat-cupă. A venit titlul la Salonic după o pauză de 34 de ani… și în ce manieră: fără nicio înfrângere!
Răzvan Lucescu (50 de ani) o antrena pe PAOK din 2017.
„Sunt momente în viață în care trebuie să iei decizii dificile. Plecarea mea de la PAOK este una dintre ele. Când ești emoțional alături de o echipă, nu e niciodată momentul potrivit, dar știi în sinea ta care este momentul potrivit pentru a urma o altă cale, înainte de a fi rănit și de a suferi. Din păcate, este momentul să ne spunem ‘La revedere’.
Am petrecut la PAOK cei mai buni doi ani din viață. Împreună, am făcut fericiți foarte mulți oameni. Am demonstrat că avem putere, atât individual, cât și ca grup, pentru a depăși toate dificultățile care ni s-au prezentat în cale. Împreună, ne-am învins adversarii și toate tertipurile pe care le-au încercat împotriva noastră.
Trebuie să-i mulțumesc în primul rând domnului Ivan Savvidis și familiei lui pentru încrederea și dragostea pentru PAOK, domnului Makis Gagatsis, Mariei Goncareva și tuturor celor din administrație pentru cooperare, precum și tuturor celor care au lucrat zilnic alături de mine pentru devotamentul lor. Vreau să le mulțumesc fotbaliștilor mei fantastici și fiecăruia dintre fanii lui PAOK, pentru susținerea, devotamentul și loialitatea față de echipă chiar și în situațiile dificile.
Plec cu certitudinea că PAOK are mentalitatea, puterea și calitatea de a continua să câștige trofee, pentru că merită acest lucru. Vă spun ‘La revedere’ și îmi exprim respectul nemărginit pentru un club uriaș și pentru fanii minunați. Cu afecțiune, Răzvan Lucescu„, a transmis antrenorul român prin intermediul site-ului oficial al clubului.