BestJobs: Unde au căutat românii să se angajeze în luna iunie!

În luna iunie, românii au continuat să-și caute joburi noi, volumul total de aplicări pentru un alt job crescând cu 5% comparativ cu luna mai a acestui an. Un procent similar de creștere a fost înregistrat și în comparație cu anul anterior.

În luna iunie, cele mai căutate joburi au fost în domenii precum financiar-contabilitate, transport, inginerie și BPO

Pentru 3 luni consecutiv, joburile din domeniile financiar-contabilitate și transport ocupă primele două poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români, cu peste 46.000 de căutări în total în luna iunie. Românii au mai căutat să se angajeze în domenii precum inginerie, cu peste 18.000 de căutări de joburi, BPO (Business Process Outsourcing) – cu peste 14.000 de căutări, resurse umane și vânzări – cu peste 10.000 de căutări fiecare.

Tot în luna iunie, candidații au mai fost interesați de joburile din IT și marketing, dar și de cele dedicate muncitorilor calificați, în total aceștia generând peste 24.000 de căutări pentru astfel de poziții.

Sectorul bancar a atras cei mai mulți candidați în luna iunie, cu peste 6.500 de aplicanți

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus de ENEL (2.748 aplicări), Raiffeisen Bank (1.921 aplicări), Continental Automotive Group (1.665 aplicări), Oracle (1.651 aplicări), A&D Pharma (1.627 aplicări), Banca Transilvania (1.577 aplicări), First Bank (1.528 aplicări), British American Tobacco (1.488 aplicări), Alpha Bank (1.482 aplicări) și Regina Maria (1.511 aplicări).

British American Tobacco a fost în topul preferințelor candidaților în luna iunie

Și în luna iunie au existat candidați care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs.  Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna iunie au fost: British American Tobacco, cu 147 de aplicări spontane, ENEL, cu 109 aplicări spontane, Oracle, cu 101 aplicări spontane, A&D Pharma, cu 76 aplicări spontane, Continental Automotive Group, cu 69 aplicări spontane, OMV Global Solutions, cu 65 aplicări spontane, Banca Transilvania și Inditex Grup, cu 64 de aplicări spontane fiecare, Hella România, cu 60 aplicări spontane, Alka Trading, cu 57 aplicări spontane, Raiffeisen Bank și Penny Market, cu 56 aplicări spontane fiecare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.