Râmnicu Vâlcea participă în campania „România Reciclează”! Pe 4 și 5 iulie vâlcenii reciclează!
Joi și vineri, pe 4 și 5 iulie, între orele 09.00 – 15.00, locuitorii din Râmnicu Vâlcea vor preda echipamentele electrice și electronice vechi (DEEE) și acumulatorii portabili uzați spre reciclare, în cadrul campaniei „România Reciclează” organizată de Asociația Environ și Asociația SNRB în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Punctul fix de colectare va fi amplasat în curtea fostului sediu al Liceului Tehnologic Oltchim (Chimic) de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 26. Pentru echipamentele voluminoase (mașini de spălat, frigidere) locuitorii pot solicita telefonic sau prin e-mail (031.827.0000 sau logistica@environ.ro) ridicarea de acasă.
Toți cei care vor preda deșeuri electrice sau baterii uzate vor fi premiați pe loc cu tichete cadou, conform regulamentului.
Aflat la a treia ediție, programul „România Reciclează” are drept obiective creșterea nivelului de conștientizare al populației cu privire la importanța colectării selective și reciclării și încurajarea formării unor obiceiuri responsabile față de mediul înconjurător. Atunci când nu sunt gestionate corect, DEEE-urile și bateriile uzate sunt extrem de periculoase pentru sănătatea umană și mediul înconjurător din cauza substanțelor toxice și a conținutului ridicat de metale grele.
Peste 86.000 kg de aparatură electrică veche și baterii uzate au fost predate spre reciclare până acum în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei „România Reciclează”. În topul localităților din care s-au colectat cele mai mari cantități de DEEE-uri s-au numărat Buzău, Caracal și Hârșova.
Potrivit prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați.
Regulamentul oficial al campaniei România Reciclează și calendarul acțiunilor de colectare sunt disponibile pe www.reciclamimpreuna.ro/romania-recicleaza
Primăriile care doresc să se alăture programului pentru ediția din septembrie, își pot exprima interesul printr-un email pe adresa office@environ.ro.
Despre Environ
Asociația Environ este o organizație colectivă, non-guvernamentală și non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, promovând activ de peste 10 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră. Informații complete despre activitatea organizației sunt disponibile pe www.environ.ro