Programul Start Up Nation: Lista financiară a beneficiarilor, pe 15 iulie!
Etapa rezolvării contestaţiilor din programul Start-Up Nation 2018 va fi finalizată săptămâna viitoare, astfel că pe 15 iulie va fi publicată lista beneficiarilor finali, a declarat, sâmbătă, Ştefan Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
„Au fost semnate peste 7.000 de contracte. Suntem în etapa de evaluare a contestaţiilor, care va fi finalizată săptămâna viitoare, pentru că avem 20 de zile lucrătoare în procedură şi pe 15 poate fi afişată lista finală. Dar deja pentru cei care au fost admişi, contractele sunt în plină derulare şi se semnează în toate cele nouă agenţii regionale aceste contracte”, a spus ministrul.
El a subliniat că antreprenorii care s-au înscris în această ediţie a programului au posibilitatea de a cere avans, pentru care există sume suficiente la buget.
„Avem nevoie de credite bugetare în cazul în care se doreşte acest avans. Deci aceşti bani sunt la buget astăzi. Experienţa însă ne arată un lucru: majoritatea 90% din cei din 2017, au mers pe credit liber, iar ofertele băncilor partenere sunt foarte tentante”, a mai spus Oprea.
Un număr de 33.514 de proiecte de afaceri au fost înscrise în programul Start-up Nation 2018.
Cele mai multe proiecte înscrise în programul Start-up Nation 2018 sunt înregistrate în judeţul Timiş – 2014 planuri de afaceri, Bihor – 1753 proiecte şi Prahova – 1673 proiecte. La polul opus, cele mai puţine proiecte au fost înscrise în judeţele Covasna – 171, Ilfov – 207 şi Cluj – 240.
Comparativ cu anul 2017, în programul Start-up Nation 2018 au fost înscrise cu 14.217 mai multe proiecte. Cea mai mare creştere se înregistrează în Bistriţa-Năsăud, unde pentru 2018 au fost înscrise cu 1021 proiecte mai mult decât în 2017, în Bihor au fost înscrise cu 106 mai multe planuri de afaceri, iar în Constanţa cu 781 proiecte mai mult faţă de 2017.
Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.
În februarie, Oprea afirma că un număr de 7.250 de companii sunt astăzi vii, lucrează şi produc profit atât pentru antreprenor cât şi pentru economia românească în urma derulării programului guvernamental Start-Up Nation.
„Start Up Nation este un program care are ca ţintă crearea a 10.000 de noi companii în fiecare an. Anul trecut, au fost 12.000 de aplicanţi, din are 10.000 au fost selectaţi. Au fost încheiate 8.444 contracte. 7.250 de companii sunt astăzi vii, lucrează, produc profit atât pentru antreprenor cât şi pentru economia românească. Anul acesta, în 12 februarie, tocmai s-a încheiat a doua sesiune de depunere a planurilor de afaceri. Succesul acestui program este dat şi de numărul mare de aplicanţi – 33.514”, a subliniat ministrul pentru Mediul de Afaceri.