Investiție BEI, de 25 mil euro, la Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti

Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) va primi o finanțare de 25 de milioane de Euro pentru a-și extinde infrastructura educațională și de cercetare.

Universitatea va utiliza fondurile pentru realizarea unei infrastructuri noi, moderne, în campusul „Noul Local”, destinată celor 3 facultăți care, în prezent, își desfășoară activitatea de educație și cercetare în localul Polizu (Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Facultatea de Inginerie Aerospațială și Facultatea de Inginerie Medicală).

Suprafața investiției va fi de peste 30.000 de m2 .

Reprezentanții Universității POLITEHNICA din București vor semna marți, 9 iulie 2019, contractul de finanțare cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții. Planul vizează dezvoltarea campusului universitar printr-o clădire care va găzdui Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Facultatea de Inginerie Aerospațială și Facultatea de Inginerie Medicală. Scopul proiectului este construcția, amenajarea și dotarea unei clădiri care să deservească activitatea didactică și de cercetare a celor trei facultăți care, în prezent, funcționează în campusul Polizu, alăturându-se celorlalte 12 facultăți care își desfășoară activitatea în campusul „Noul Local”. Astfel, se asigură premisele pentru creșterea calității și a standardelor pentru activitățile de educație și cercetare ale universității.

Contractul de finanțare este garantat de Fondul European pentru Investiții Strategice, nucleul planului de investiții pentru Europa – cunoscut și ca „Planul Junker”. Universitatea POLITEHNICA din București este prima instituție de învățământ superior din România care beneficiază de acest tip de sprijin. În cadrul întrunirii dedicate semnării acordului vor fi prezenți, pe lângă reprezentanții universității, Vicepreședintele Băncii Europene pentru Investiții, Andrew McDowell și alți reprezentanți ai BEI.

Cu privire la proiect, Andrew McDowell, Vicepreședintele BEI a declarat: „Această primă operațiune a BEI care vine în sprijinul învățământului superior românesc este implementată mulțumită garanției oferite de Planul de Investiții al Europei. Proiectul va contribui la creșterea nivelului de calitate al serviciilor oferite de universitate, care se confruntă cu subfinanțare în România. Acesta va crește calitatea studiilor pentru peste 5000 de studenți și va îmbunătăți activitățile de cercetare cu scopul creșterii nivelului de competitivitate al sistemului educațional din România și al economiei naționale”.

Mihnea Costoiu, Rectorul Universității, a adăugat: „După doi ani de negocieri, ne bucurăm să fim prima instituție din România care primește acest tip de finanțare. Proiectul va veni atât în MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti sprijinul universității, cât și în sprijinul cercetării și economiei naționale. Credem că aceasta este o contribuție demnă de cea mai mare universitate tehnică din țară. Cu peste 30.000 de metri pătrați dedicați educației și cercetării, mii de studenți și sute de angajați vor beneficia de această investiție în infrastructură. Le mulțumesc reprezentanților Băncii Europene de Investiții și Fondului European pentru Investiții Strategice pentru deschiderea pe care au arătat-o în colaborarea cu universitatea noastră”.

 

Informații generale

 

Banca Europeană de Investiții (BEI) este banca Uniunii Europene. Aceasta reprezintă instituția de împrumut pe termen lung a UE și este singura bancă deținută de Statele Membre ale Uniunii Europene. BEI pune la dispoziție fonduri pe termen lung pentru investiții strategice, cu scopul de a contribui la obiectivele UE. Este cea mai mare instituție de împrumut din lume, după volumul fondurilor alocate.

Planul de Investiții Pentru Europa, cunoscut și ca „Planul Juncker”, este una dintre prioritățile de top ale Comisiei Europene. Aceasta se concentrează pe creșterea nivelului de investiții cu scopul generării de locuri de muncă și creșterii economice, prin utilizarea inteligentă a resurselor financiare și oferirea de vizibilitate și asistență tehnică proiectelor de investiții.

Fondul European pentru Investiții Strategice este pilonul principal al „Planului Juncker” și oferă garanții pentru investiții. Proiectele și acordurile aprobate de către instituție sunt estimate în jurul a 390 de miliarde de euro și sprijină peste 929 000 de întreprinderi mici și mijlocii din cele 28 de țări ale UE.

Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai mare universitate tehnică din țară – cu aproximativ 30 000 de studenți înmatriculați anual – și unul dintre cele mai importante centre de cercetare din regiune.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.