EximBank urcă 13 poziții în Top 100 bănci din Europa de Sud-Est
EximBank a urcat 13 poziții în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est după activele administrate în 2018, ocupând locul 49 cu o creștere de aproape 30% a activelor față de anul anterior, conform clasamentului anual realizat de agenția de presă SeeNews.
Ediția din acest an include 13 de bănci românești, iar EximBank se menține în top zece cele mai profitabile bănci locale, fiind pe poziția a 6-a din acestea.
La nivel regional, profitul net al primelor 100 de bănci s-a îmbunătăţit semnificativ ajungâng la nivelul record de 4,4 miliarde de euro în 2018, în creştere cu 24% față de anul precedent. În același timp, activele totale au urcat la 279 miliarde de euro, cu o creștere de numai 1,45% față de 2017.
“Băncile din Europa de Sud-Est au înregistrat o performanţă solidă în 2018, operând într-un mediu economic îmbunătăţit pe fondul unei lichidităţii ridicate şi în absenţa unor şocuri majore externe sau interne. Extinderea portofoliilor de credite, asociată cu scăderea împrumuturilor neperformante, a susţinut o creștere istorică a profiturilor nete, în ciuda ratelor scăzute ale dobânzii”, potrivit SeeNews care, pentru realizarea clasamentului, a analizat 190 de instituţii bancare din 11 state.
EximBank și-a continuat strategia ambițioasă de dezvoltare pe care a urmat-o în ultimii șase ani și a raportat pentru 2018 o creștere consistentă a expunerilor, o calitate ridicată a activelor, o majorare a cotei de piață pe segmentul de creditare corporate, precum și un profit record.
La finele anului 2018, banca administra expuneri totale în valoare de 8,0 miliarde de lei, în creștere cu 30% față de sfârșitul anului 2017, și înregistra un profit de 113,5 milioane de lei, reprezentând cea mai bună performanță financiară din ultimii nouă ani.
Banca a crescut creditarea cu 27% față de 2017, ajungând la un portofoliu de credite de 4,6 miliarde de lei, lucru care i-a consolidat poziția pe zona de creditare corporate prin câștigarea de cotă de piață. Creșterea activelor a propulsat EximBank pe locul 12 în clasamentul băncilor de pe piața locală, cea mai înaltă poziție ocupată de până în prezent.
EximBank se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Înființată ca agenție de export, EximBank a urmat un parcurs ce i-a permis să depășească acest statut, păstrându-și în același timp unicitatea. Banca are astăzi capacitatea de a propune un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.
Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața românească de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, se distribuie în economia reală, contribuind la creșterea competitivității companiilor locale.