Micuţa Sorina a ajuns în America împreună cu părinții adoptivi

Micuţa Sorina a ajuns în America împreună cu părinții adoptivi. Fetiţa a plecat de pe Aeroportul din Otopeni și avem și prima poză cu fetița pe pământ american. De cealaltă parte, sunt audieri bombă în dosarul procuroarei Maria Piţurcă, cea care a smuls-o cu brutalitate pe Sorina din braţele familiei de asistenţi maternali. Avocatul familiei Șărămăt, cea care a crescut-o pe Sorina, a depus, la Secția de anchetare a magistraților, o plângere pe numele procuroarei Maria Pițurcă, pe care o acuză de răpire, constituire grup infracțional organizat.

Sorina se află acum în Statele Unite ale Americii alături de părinţii ei adoptivi. Asta după ce Judecătoria Slatina a decis joi că fetiţa poate părăsi teritoriul României. Sorina, fetiţa în vârstă de 8 ani, a părăsit țara împreună cu părinții adoptivi de pe Aeroportul Otopeni. Autoritățile le-au verificat documentele și totul a fost în regulă, astfel că au putut să se îmbarce. Paşaportul Sorinei a fost ridicat, vineri, de familia adoptivă de la Serviciul de Paşapoarte Dolj.

Cazul fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă este însă departe de a se fi încheiat. Procurorul interimar al României, Bogdan Licu, ceruse instanţei să blocheze plecarea Sorinei din ţară, dar Judecătoria Slatina, de altfel a cincea instanţă chermată să soluţioneze cererea, a respins-o. Decizia nu este una definitivă, iar procurorul a anunţat deja că o va contesta.

Reamintim că la finalul iuniem Sorina a fost luată cu forţa din casa asistenţilor maternli care au crescut-o, iar procurorul care a coordonat intervenţia este cercetat de Secţia Specială. Avocata părinţilor adoptivi a precizat că fetița este bine, s-ar fi integrat în familia adoptivă şi a luat în greutate.

Avocatul familiei Șărămăt, cea care a crescut-o pe Sorina, a depus, la Secția de anchetare a magistraților, o plângere pe numele procurorului Maria Pițurcă, pe care o acuză de răpire, constituire grup infracțional organizat.

„Am venit astăzi la Secția de Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru a depune plângere penală împotriva doamnei procuror Maria Pițurcă referitor la săvârșirea infracțiunilor de răpire de persoane, constituire de grup infracțional, rele tratamente aplicate minorului. Trebuie ca Parchetul General să ia măsuri pentru aceste infracțiuni”, a declarat Ioana Constantin, avocatul familiei Șărămăt.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.