Anunț licitație, vânzare arme și muniții letale, Direcția Silvică Suceava!
Direcția Silvică Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 6, județul Suceava, telefon 0230/522564, cod de înregistrare fiscală 1590120, organizează în data de 07.08.2019, ora 10,00, licitație publică cu ofertă în plic închis, având ca obiect ”Vânzarea de arme utilitare cu țeavă lungă tip AKM și muniție, calibru 7,62 x 39 mm”.
În caz de neadjudecare licitaţia se va repeta în data de 14.08.2019, respectiv 21.08.2019, ambele la ora 10,00.
Documentația de atribuire (Caietul de sarcini și Regulamentul de organizare și desfășurare a licitației publice cu ofertă în plic închis) poate fi preluată gratuit de la sediul Direcției Silvice Suceava, Biroul Paza Pădurilor, începând cu data de 29.07.2019, în intervalul orar 8,30 – 14,00.
Precizăm faptul că, este necesar a se obține Caietul de sarcini pentru fiecare licitație în parte.
Cuantumul garanției de participare la licitație este de 10% din preţul minim de începere a licitaţiei. Garanția de participare la licitație poate fi achitată prin virament în contul RO09RZBR0000060000488044 deschis Raiffeisen Bank Suceava sau cash la casieria unității.
Data limită de depunere a documentelor de calificare (documentele obligatorii necesare participării la licitație) este 07.08.2019, 14.08.2019, respectiv 21.08.2019, ora 08,30. Acestea se depun la Direcția Silvică Suceava, județul Suceava – Secretariat.
Prețul minim de începere al licitației este prezentat detaliat în Caietul de sarcini.
Fiecare participant la licitație depune o singură cerere însoțită de documentele necesare și obligatorii participării la licitație, pentru bunurile care fac obiectul acesteia, în termenul prevăzut în anunțul licitației.
După acest termen nu se mai fac înscrieri la licitație.
Informații suplimentare se pot obține la tel. 0230/522564.