Șeful demis al Poliției Caracal, comisarul șef Mirea, vrea să se pensioneze
Comisarul şef Nicolae Mirea, demis, săptămâna trecută, în urma crimei de la Caracal, se pensionează. Șeful Poliției Caracal i-a zis tatălui Alexandrei: „Dacă dă dracu’ să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile!”.
Sursele citate de realitateadeolt.net spun că Mirea a înaintat deja un raport către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt pentru trecere în rezervă, cu drept de pensie.
Comisarul şef Mirea era şef al Poliţiei municipiului Caracal din decembrie 2017, când a promovat un concurs. Soţia sa, comisarul şef Violeta Mirea, este şeful Secţiei Poliţie Rurală Osica de Sus, care are în subordine şi Postul de Poliţie Dobrosloveni, de unde este Alexandra Măceşanu, adolescenta care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă.