Scandal: Sistemul cardurilor de sănătate rămâne nefuncțional!

0

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că încă se lucrează pentru remedierea problemelor la Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), însă mare parte din acestea au fost rezolvate, urmând să fie identificate toate cauzele care au dus la blocarea sistemului. Până când specialiştii nu vor remedia integral disfuncţionalităţile, nu va fi declarată încetarea stării de indisponibilitate şi vor rămâne în vigoare derogările la termenele de raportare a serviciilor medicale, precizează CNAS.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de CNAS, începând din 25 iulie, o echipă mixtă formată din specialişti IT din sistemul de sănătate şi parteneri care au contribuit la punerea în funcţiune a sistemului informatic lucrează pentru a remedia disfuncţionalităţile apărute la Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

„În prezent, mare parte a acestor probleme a fost remediată, urmând ca în zilele următoare să fie identificate toate cauzele care au dus la blocarea sistemului, astfel încât să poată fi evitate în viitor problemele de funcţionare ale PIAS. Începând din data de 1 august 2019, echipa mixtă monitorizează funcţionarea sistemului şi intervine pentru rezolvarea punctuală a problemelor depistate. Până când specialiştii nu vor rezolva integral problemele sistemului informatic, pentru a evita situaţiile în care furnizorii de servicii medicale se află în imposibilitate de a transmite serviciile medicale efectuate pentru a fi validate şi plătite, nu va fi declarată încetarea stării de indisponibilitate şi vor rămâne în vigoare derogările la termenele de raportare a serviciilor medicale”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii CNAS precizează că pentru luna iunie 2019 toţi furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au primit contravaloarea serviciilor efectuate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze regularizări. Perioada de raportare a serviciilor medicale efectuate în luna iulie este 1-10 august, iar plata acestora va fi efectuată începând din 25 august, conform clauzelor contractuale.

Coform sursei citate, joi, 1 august (pâna la ora 18:20), în prima zi de raportare a serviciilor medicale efectuate pe luna iulie, la nivel naţional au fost încărcate online în sistem 10.111 raportări, faţă de 2.483 raportări încărcate pe toată perioada lunii iulie.

„De asemenea, vă informăm că procedurile de achiziţie a mentenanţei necesare pentru toate componentele PIAS sunt în curs de elaborare, urmând să fie postate în Sistemul de Achiziţii Publice SEAP în scurt timp”, mai scrie în comunicat.

Miercuri, actuala conducere a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, cu care a discutat o serie de măsuri care ar putea contribui la reducerea birocraţiei în cabinetele de medicină primară şi la creşterea timpului acordat consultaţiei pacientului în cadrul vizitei la medicul de familie. De asemenea, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, va avea întâlniri şi cu alte organizaţii profesionale din domeniul sănătăţii, pentru identificarea unor soluţii care pot contribui la creşterea calităţii actului medical.

Joi, conducerea CNAS a avut o întâlnire cu preşedinţii – directori generali ai caselor judeţene de asigurări de sănătate, în care s-a analizat modul de funcţionare a sistemului informatic la nivel judeţean, de la demararea lucrărilor de remediere, situaţia încheierii actelor adiţionale la contractele cu furnizorii de servicii medicale până la finalul anului, precum şi măsurile necesare pentru derularea în condiţii optime a activităţii caselor judeţene.

„Ne cerem scuze pacienţilor şi furnizorilor de servicii medicale pentru problemele create de disfuncţionalităţile PIAS”, se arată în finalul comunicatului CNAS.

Sistemul informatic al cardului de sănătate e blocat de la începutul lunii iulie, dar CNAS preciza că starea de indisponibilitate nu înseamnă că sistemul informatic al cardului de sănătate nu a funcţionat în această perioadă, ci că nu a făcut-o conform „standardelor tehnice referitoare la timpul de răspuns”.

Totodată, CNAS arăta că furnizorii de servicii medicale le pot efectua în modul de lucru offline, care presupune aceleaşi operaţiuni pe calculator, calitatea de asigurat fiind de cele mai multe ori deja cunoscută sau putând fi verificată şi în alt mod.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în 23 iulie, că l-a demis pe şeful CNAS Răzvan Vulcănescu, înlocuindu-l cu Vasile Ciurchea, care a mai ocupat acest post de două ori.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.