Iohannis va fi primit, pe 20 august, la Casa Albă de Trump

Președintele Donald Trump îl va primi pe președintele Klaus Iohannis, la Casa Albă, pe 20 august 2019, anunță oficialii americani. De asemenea, şi Administraţia Prezidenţială confirmă că preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 19 şi 20 august, o vizită la Washington, la invitaţia omologului american, Donald Trump.

Trump, la Casa Albă, pe 20 august, a anunțat Casa Albă, printr-un comunicat.

Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, notează Casa Albă.

Preşedintele Trump aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis, menţionează preşedinţia americană în încheierea comunicatului.

În urmă cu doi ani Klaus Iohannis se întreţinea cu Trump pe peluza Casei Albe. Klaus Iohannis a fost primit de Donald Trump şi ceea ce trebuia să fie iniţial o vizită de lucru s-a transformat într-o vizită oficială, pentru că după întâlnirea privată, cei doi au participat la o conferinţă comună de presă. Au fost multe teme abordate, dar preşedintele american a avut un mesaj special și în privinţa luptei anticorupţie Romania. A lăudat eforturile făcute la Bucureşti şi a punctat că Washingtonul ştie tot ce se întâmplă la noi din acest punct de vedere.

Conform tradiţiei de la Casas Albă, Klaus Iohannis a fost întâmpinat la intrarea în reşedinţa oficială chiar de omologul său Donald Trump. În stilu-i caracteristic, liderul de la Washington i-a strâns puternic mâna preşedintelui român după care cei doi au intrat în clădire, nu înainte ca Trump să-l bată prieteneşte pe umăr. Preşedintele României a semnat apoi în cartea de onoare, iar câteva minute mai târziu, cei doi şefi de stat făceau primele declaraţii.

„Vă mulţumesc foarte mult, este o mare onoare să vă primesc, un aliat adevărat, o ţară minunată, o relaţie care devine din ce în ce mai bună. Vă mulţumesc mult că sunteţi aici”, a spus Donald Trump în fața presei.

„Mulţumesc mult, domnule preşedinte, este o mare plăcere şi o onoare să fiu aici şi abia aştept să începem discuţiile despre parteneriatul nostru”, i-a răspuns președintele Klaus Iohannis.

„Este un parteneriat măreţ!”, a ținut să adauge Donald Trump.

O nouă strângere puternică de mână a încheiat scurtele declaraţii, iar 45 de minute mai târziu, a urmat conferinţa de presă comună. Poate unul dintre cele mai aşteptate mesaje de la Casa Albă a fost cel privind lupta anticorupție din România, în privinţa căreia Donald Trump a avut numai cuvinte de laudă.

„Noi susţinem puternic România şi desigur susţinem şi această luptă împotriva corupţiei, o vom susţine mereu şi îl susţinem pe preşedintele vostru. Cred că a făcut o treabă minunată, este foarte popular, este determinat, lucrează din greu… Ştim tot ce se întâmplă în România. Va câştiga bătălia, o va câştiga, are sprijinul nostru”, a declarat președintele Trump.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.