Bianca Andreescu-Serena Williams, în finala de la Rogers Cup
Serena Williams (locul 10 WTA) s-a calificat în finală la Rogers Cup, după ce a învins-o pe jucătoarea din Cehia Marie Bouzkova (locul 91 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-3. Serena Williams o va înfrunta pe Bianca Andreescu, jucătoare din Canada de origine română.
Jucătoarea canadiană Bianca Andreescu, locul 27 WTA, s-a calificat în finala turneului Rogers Cup, de la Toronto, după ce a învins-o pe americanca Sofia Kenin, locul 29 WTA, scor 6-4, 7-6 (5).
Acesta va fi primul duel între Bianca Andreescu şi Serena Williams, jucătoare în vârstă de 37 ani şi care a cucerit primul dintre cele 23 de titluri de Mare Şlem din palmaresul său la Openul Statelor Unite din 1999, cu nouă luni înainte de naşterea adversarei sale din finala de la Toronto, subliniază presa canadiană.