Dăncilă trece peste opoziția ALDE în privința rectificării bugetare

Proiectul de ordonanţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 şi cel pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 se află între proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda şedinţei de Guvern de luni, a informat duminică Biroul de presă al Executivului. Surse politice anunţau dimineaţă că miniştri ALDE luau în calcul boicotarea şedinţei de Guvern. Ulterior, acelaşi surse au precizat că Ramona Mănescu și Viorel Ilie vor fi prezenţi la şedinţa de Guvern, iar miniștrii Anton Anton și Grațiela Gavrilescu, aflaţi în concediu, și-au trimis secretari de stat la ședință.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că Guvernul va adopta rectificarea bugetară. ”Este o rectificare pozitivă”, a apreciat premierul, precizând că se asigură bani pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, dar şi pentru continuarea investiţiilor ”în domeniile prioritare”.

”Vom adopta proiectul rectificării bugetare pe care ministrul Finanţelor l-a prezentat în prima lectură în şedinţa precedentă. Aşa cum am spus şi data trecută, este o rectificare pozitivă prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor, cât şi pentru continuarea investiţiilor în domeniile prioritare”, a afirmat, luni, Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

Marţi, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că a elaborat proiectul rectificării bugetare şi asigură respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar, în condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an s-a majorat la 1031 miliarde lei (217,9 miliarde euro), faţă de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la începutul anului.

Potrivit proiectului prezentat de MFP, au fost reduse bugetele la Ministerul Transporturilor (-128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (-681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (-243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (- 310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (- 369,1 milioane lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (-1,03 miliarde lei). Bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost redus cu 71,66 milioane lei, potrivit proiectului rectificării bugetare publicat, luni, de Ministerul Finanţelor. Totodată, bugetul Serviciului Român de Informaţii (SRI) a crescut cu 396,5 milioane lei, fiind majorate şi bugetele Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei, din care 2,9 miliarde de lei pentru echilibrare. Din această sumă, se prevăd în sumă globală 1,5 miliarde lei, urmând ca diferenţa să se aloce ulterior prin hotărâre de Guvern 1,5 miliarde de lei pentru PNDL.

Totodată, s-a majorat cu 400 milioane lei plafonul de împrumuturi/ trageri pentru unităţile administrativ teritoriale. De asemenea, plafoanele de contractare acordate din disponibilităţile contului general al Trezoreriei Statului, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, se stabilesc în sumă de 10 miliarde de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.