S-a lansat platforma de licitații în timp real în domeniul construcțiilor
Investițiile nete concretizate în lucrări de construcții noi au crescut cu 20.6%, în primul trimestru al anului 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, iar investițiile generale nete (în care includem și utilajele, dar și alte cheltuieli) au crescut cu 5.7%, comparativ cu primul trimestru al anului 2018, potrivit INSSE.
În opinia specialistului în construcții, ing. Marius Pănuță, aceste statistici sunt îmbucurătoare atât pentru economia națională, cât mai ales pentru cele peste 46.000 de companii românești din domeniul construcțiilor. Cu toate acestea, specialistul este de părere că majoritatea licitațiilor sunt organizate haotic, aspect care afectează și prețul final al prestării serviciilor, care de cele mai multe ori nu reflect realitatea pieții.
În acest sens, specialistul a lansat Bursa Like Consulting, prima platformă din România care organizează licitații în timp real, și care aduce la un loc atât achizitorii, cât și prestatorii din domeniul construcțiilor. “Prin lansarea acestei platforme unice în România, ne dorim să-i ajutăm pe achizitori să organizeze mai bine licitațiile din construcții, noutatea fiind componenta de “timp real” oferit de platformă. Așadar, toate companiile care s-au înscris la licitații pentru lucrări publice sau private, au acum posibilitatea de a vedea în timp real, pe o durată prestabilitată de organizator, ultimul preț licitat, astfel încât competiția să poată fi dusă până în ultima secundă. Considerăm că o astfel de platformă va aduce nu numai o mai bună transparență licitațiilor, dar și prețul final obținut în urma lor vor fi cât mai aproape de prețul corect”, declară ing. Marius Pănuță, fondatorul platformei Bursa Like Consulting.
Platforma este gratuită pentru prestatori și reunește verificatori de proiecte, specialiști în construcții, experți tehnici, ingineri proiectanți, auditori energetici, cadastristi, diriginți de santieri. Toți acești specialiști au rolul de prestatori în platformă, care licitează în timp real la proiectele propuse de achizitori. În scurt timp de la lansare, platforma a reușit să atragă atenția mai multor investitori români și străini. Mai multe detalii, https://bursa.likeconsulting.ro.