Dăncilă „rotește” doi secretari de stat din MApN
Secretarii de stat din Ministerul Apărării Naţionale, Nicolae Nasta şi Doru-Claudian Frunzulică, au făcut schimb de funcţii, prin decizii ale premierului Viorica Dăncilă.
Potrivit unor decizii ale premierului Viorica Dăncilă, publicate marţi în Monitorul Oficial, Nicolae Nasta a fost eliberat din funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar Doru-Claudian Frunzulică a fost eliberat din funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru armamente, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Prin alte două decizii ale premierului Nasta a fost numit în funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru armamente, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar Frunzulică a fost numit în funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.