Peste 10.000 de pasageri români au primit compensatii pentru zboruri întârziate

Mai mult de 13.000 de pasageri români afectați vara trecută de întârzierea zborurilor lor, anulări sau refuz la îmbarcare, eligibili pentru a primi compensații de până la 600 de euro, nu au depus cerere pentru a-și primi banii. Legislația europeană le dă însă dreptul să depună cerere timp de trei ani de la incident. Cei mai mulți dintre ei au avut zboruri cu plecare din București, însă mulți pasageri au întâmpinat probleme și la Cluj-Napoca și Iași. La polul opus, sunt pasagerii care au decolat din Suceava, Satu Mare și Craiova.

Alți 10.000 de pasageri români au cerut compensații, potrivit Directivei Europene 261/2004 și au primit banii.

AeroportPasageri eligibiliPasageri care au obținut compensațiiPasagerii care nu au cerut compensații
Sibiu870380490
Oradea600260340
Timișoara940410530
Cluj-Napoca2,8001.2201.580
Craiova240100130
București16.3507.1209.230
Suceava703040
Satu Mare1506090
Iași1,100480620

AirHelp a analizat câți pasageri au fost afectați în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2018 de zboruri întârziate, anulate sau refuz la îmbarcare și sunt astfel eligibili pentru a obține compensația de până la 600 de euro, potrivit Directivei Europene 261/2004. Un sondaj efectuat de YouGov în numele Airhelp, cea mai mare organizație din lume specializată în drepturile pasagerilor aerieni, arată că 66% dintre călătorii care se confruntă cu o întrerupere a zborului depun o cerere de despăgubire. Dintre aceștia, 66% afirmă că au primit compensația.

”Eligibilitatea fiecărui pasager se verifică într-un timp foarte scurt, pe site-ul nostru. E nevoie însă ca pasagerul să păstreze boarding pass-ul și alte documente de călătorie și să ne comunice corect datele. Dosarul lui pentru obținerea despăgubirilor trebuie să fie, astfel, complet”, declară Marta Koziarz, expert Airhelp în drepturile pasagerilor.

Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste 13 milioane de pasageri din peste 35 de țări. În 2019, câteva companii aeriene, printre care British Airways și Easyjet, au implementat o clauză extrem de incorectă și ostilă pasagerilor prin condițiile pe care le impunea. Clauza a fost în prima fază utilizată de Ryanair și ulterior copiată de alte companii aeriene. Controversata clauză obligă pasagerul ca în cazul unei întârzieri, pentru a primii compensații, acesta trebuie să contacteze el însuși compania aeriană, nu prin intermediul terților. Abia după ce a făcut acest lucru și nu a primit compensații, pasagerului îi este permis să caute asistență legală pentru a-și obține banii. AirHelp s-a judecat cu Ryanair in înstanțele olandeze pentru eliminarea clauzei și a câștigat, forțând astfel compania aeriană să o anuleze.

”Este prima lege de genul acesta într-o țară cu o industrie aviatică puternică, iar reușita certifică convingerile noastre în sprijinul pasagerilor cărora nu trebuie să le fie ingrădite drepturile și trebuie să aibă libertatea de a alege. Sperăm ca și alte instanțe din toată Europa să rezoneze cu cea din Olanda”, spune expertul AirHelp.

Un număr de pasageri afectați similar cu cel din 2018 este așteptat și în acest an să solicite despăgubiri, în condițiile în care Airhelp se așteaptă ca și sezonul 2019 să fie marcat de multe zboruri întrerupte. O statistică anunțată recent arata că pasagerii din România ai companiilor aeriene au pierdut 2.500 de ore de vacanță în vara anului trecut din cauza nenumăratelor întârzieri. Mai precis, un număr de 636.000 de pasageri s-au confruntat cu zboruri întârziate, dintre acestea aproape 5.600 au decolat cu o întârziere mai mare de 15 minute, iar 100 au fost anulate. În ceea ce privește zborurile eligibile pentru compensații (întârzieri mai mari de 3 ore) în perioada sezonului estival, peste 23.000 de pasageri au fost afectați.

 Despre AirHelp

AirHelp  este liderul mondial în obținerea de compensații, ajutând pasagerii să înțeleagă care sunt drepturile lor și să primească despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. AirHelp are reprezentanțe în toată lumea, având peste 700 de angajați la nivel mondial.

Citește și
1 Comentariu
  1. Ioana spune

    Eu am reusit sa imi recuperez banii de calatorie + cazare facand o reclamatie cu http://www.claimflights.ro. Trebuie sa va avertizez insa ca nu a durat putin, am asteptat cam 6 luni pana sa se termine tot procesul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.