Frumoasa Laura Popescu face armată…în atletism

0

Laura Popescu e tânără, frumoasă, aleargă 30 km pe zi și face carieră în sport și în…armată!

Laura Popescu este campioană națională la maraton și vicecampioană mondială la alergare montană, iar la 1 septembrie va concura pentru țara noastră în primul Campionat Mondial de alergare 50 kilometri organizat în România, competiție găzduită de Brașov. În vârstă de 26 de ani, atleta schimbă des echipamentul sportiv cu hainele militare, deoarece își desfășoară activitatea într-o unitate de comunicații a Armatei Române. Sportiva visează să ajungă ofițer.

“Mă înțeleg oamenii din armată, mă pot antrena în același timp. Eu sunt pe profilul de transmisiuni și mă bucur că pot avea un job și mă pot și antrena. Bărbații din armată și cei din afară zic că e o lume a bărbaților, dar pentru mine armata nu e wow, ceva foarte greu. Eu zic că orice femeie poate să facă față armatei. E o carieră care îmi place și pe care vreau să o urmez pe tot parcursul vieții, vreau să fac cât mai multe cursuri, vreau să cresc în grad, chiar dacă trebuie să merg la instrucție din nou câteva luni, nu contează, eu trec peste.” – Laura Popescu, campioană națională maraton.

A luat un titlu de frumusețe în Italia

Atleta ar putea participa cu success la concursurile de frumusețe. De altfel, românca Laura Popescu a și fost premiată pentru înfățișarea sa în cadrul unei competiții.

“Am fost la un concurs în Italia și am luat premiu pentru cea mai frumoasă alergătoare. Este prima oară când am văzut că la un concurs se face așa ceva și am primit un tricou, o medalie. Dar, în rest, nu am participat nici la balul bobocilor sau la altceva.” – Laura Popescu, campioană națională maraton.

Speră la medalie la CM de la Brașov

Cu peste 22 de curse de maraton la activ, Laura Popescu se pregătește acum pentru prima cursă de 50 km din carieră. Sportiva va concura la primul Campionat Mondial de Atletism organizat în România, competiție gazduită de Brașov, pe 1 septembrie.

“Sunt mândră că particip la acest campionat și că fac parte din lotul României. Eu abia aștept acest concurs, deși am emoții, deja am emoții. Măcar cu echipa să venim în primele șase, de ce nu la medalie. Individual, vreau să ajut echipa cât mai mult, să vin cât mai în față, de ce nu să fiu chiar prima din echipă.” – Laura Popescu, campioană națională maraton.

“Pentru atletismul românesc înseamnă un câștig foarte mare, să vadă lumea că și noi suntem în stare să organizăm un concurs de talie  mondială. Laura e o fată foarte ambițioasă, foarte hotărâtă, muncitoare. Eu sper să facă o figură frumoasa la Campionatul Mondial.” – Sergiu Dascăl – antrenorul Laurei Popescu.

Pe urmele campioanei olimpice Constantina Diță

Principalul obiectiv pentru Laura Popescu este calificarea la Jocurile Olimpice, competiție la care idolul său a scris istorie. Maratonista Constantina Diță a cucerit titlul olimpic în 2008, la ediția de la Beijing.

“Chiar de la mine de acasă, din Tg. Jiu, Constantina Diță, campioană olimpică, este modelul meu în viață. De fiecare dată când mă întâlnesc cu dânsa îi spun că o apreciez și ceea ce a făcut ea pentru România nu știu dacă se va mai întâmpla. Oricum, o apreciez și o urmez. Merg la Jocurile Olimpice Militare, în China, deci un mic vis l-am bifat. Sper ca în viitor să-mi fac baremul. În atletism mi-aș dori să ajung la Jocurile Olimpice, deja visez prea mult la o medalie, dar vreau să ajung. Acesta e visul meu.” – Laura Popescu, campioană națională maraton.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.