Totul despre BIAS 2019. Programul complet al show-ului aviatic!
Pentru pasionații de aviație și iubitorii de călătorii, acronimul BIAS are un singur înțeles – show aviatic de excepție.
BIAS înseamnă Bucharest International Air Show și este cel mai mare show aviatic din România. Este deja un eveniment de tradiție, anul acesta pe 24 August fiind organizată cea de-a 11-a ediție de către Aeroportul Băneasa & ROMAERO, informeaza playtech.ro.
La ediția de anul trecut, dedicată Centenarului Marii Uniri, au participat 150 aeronave civile și militare și peste 100 de piloți și parașutiști din 13 țări.
BIAS 2019 are loc sâmbătă 24 august 2019 , iar intrarea esre liberă. Show-ul are loc pe pista Aeroportului Băneasa, iar accesul se face prin ROMAERO (de pe Bulevardul Aerogării).
BIAS durează întreaga zi. Accesul publicului se face începând cu ora 8 dimineața și se încheie în jurul orei 22, după concertul tradițional. Reprezentațiile aeriene sunt dublate. Așadar, o formație evoluează o dată în prima parte a zilei și o dată după-amiaza. Astfel, se poate merge la show-ul aviatic de dimineață în intervalul 9-15 sau după amiază în intervalul 15-21.
TAROM va participa și anul acesta la show, de data asta cu o aeronavă Airbus A318, pilotată de Alfred Ghergan (pilot șef al Tarom) și Cristian Dona (director de training la Tarom). Anul acest show-ul se va încheia cu concertul celor de la 3 SUD EST.
Pe lângă evoluțiile aeriene spectaculoase, în cadrul evenimentului veți putea admira numeroase avioane și elicoptere, cu care vă puteți fotografia de aproape. Anul trecut se putea chiar urca în avionul ROMBAC 1-11 – primul și singurul avion de pasageri cu reacție construit în România.
- Și anul acesta poate fi admirat și vizitat avionul ROMBAC 1-11 – aeronava a fost restaurată complet de Romaero și poartă însemnele companiei, care anul viitor aniversează 100 de ani de activitate.
- Poate fi vizitată și aeronava NATO AWACS E-3A, din cadrul Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control – scopul acesteia este să supravegheaze spațiul aerian, dar și să coordoneze toate celelalte avioane aliate în diverse misiuni, transmițând informații în timp real tuturor. O veți recunoaște ușor datorită uriașei antene radar de deasupra.
- Se adaugă la capitolul ”de admirat” și gigantul C-130 Hercules al United States Air Force.
Organizatorii s-au gândit și la acest aspect, astfel că amplasează un pavilion destul de mare cu mese, în jurul căruia sunt numeroase food truck-uri.