Bisericile, scutite de declararea anuală a impozitului pe profit

0

Bisericile care obțin venituri și care le folosesc pentru funcționare, reparații sau învățământ vor scăpa de depunerea anuală a declarației de impozit pe profit. Practic, Guvernul vrea să le scape de cheltuielile presupuse de îndeplinirea acestei obligații fiscale.

Această măsură a fost propusă printr-un proiect de ordonanță inițiat recent de Ministerul Finanțelor pentru modificarea Codului fiscal. Ca să se aplice, acesta trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

În esență, bisericile vor fi scutite de aplicarea regulilor referitoare la impozitul pe profit, incluse în Codul fiscal. Însă numai dacă banii pe care îi câștigă vor fi folosiți pentru a funcționa, pentru a face reparații la clădirile proprii sau pentru învățământ, printre altele.

Concret, scutirea se va aplica numai dacă „veniturile obținute sunt utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţii de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase”, așa cum scrie în proiect.

În momentul de față, chiar dacă deja există o scutire de impozitare pentru veniturile folosite în respectivele scopuri, bisericile tot trebuie să completeze și să depună anual, până pe 25 martie, declarația de impozit pe profit (formularul 101).

Astfel, autoritățile spun că vor scuti bisericile de cheltuielile presupuse de îndeplinirea acestei obligații fiscale.

Citeşte mai mult pe avocatnet.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.