Daniel Funeriu pune tunurile pe PLUS

0

Daniel Funeriu, ministru al Învățământului în Guvernul Boc, a identificat în rândurile PLUS personaje controversate cu legături dubioase.

Daniel Funeriu a scris pe Facebook faptul că pregătește lista ”putreziciunilor” din partidul lui Dacian Cioloș.

”După ce i-am prins cu mâța-n sac pe cei de la USRPLUS referitor la „copiii securiști” (bravo lor că au schimbat) eram aproape sigur că găsesc alte șopârle în statutul USR. Ei bine, mă bucur să spun că e foarte clar scris tot ce trebuie. În mare, imposibil de fentat statutul dacă ești traseist, penal, etc. Bravo lor.

Dar să vezi comédie! Statutul PLUS e ca stomacul unui somn: digeră orice vietate sau putreziciune halită în ape tulburi. Listele fiind comune, escrocheria politică poate fi lesne executată dacă Dacian Cioloș și oamenii de bine de la PLUS nu sunt vigilenți: orice putreziciune politică se infiltrează sub un pretext oarecare la PLUS, unde este digerat și astfel transformat în ceva comestibil alianței USRPLUS și… hop pe listă și/sau ministru.

Or, știm cu toții că nici dacă vrei, nu poți să fii 100% vigilent. Așa că, stimate dle Barna, nu e păcat de excelentul statut al USR și munca oamenilor voștri (ieri la ora 23 erau singurii care strângeau semnături în Piața Libertății în Timișoara) dacă colegii de la PLUS, din naivitate sau lipsă de vigilență, vă bagă vreo putreziciune pe gât? Că sigur „strategie” nu e 😉 dar noh, zic și eu.
Soluția corectă e ca toate nominalizările să fie făcute după statutul USR care e f. ok.
PS: o să vă fac eu lista scurtă a putreziciunilor în curând. Chiar nu meritați să fiți poluați”, a spus Daniel Funeriu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.