Generalul Daniel Petrescu, numit locțiitor al Şefului Statului Major al Apărării

Generalul-maior Daniel Petrescu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcţia de locţiitor al Şefului Statului Major al Apărării, printr-un ordin semnat de ministrul Apărării, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, Daniel Petrescu a fost înaintat, începând cu data de 14 august 2019, prin decret al preşedintelui României, la gradul de general-locotenent – cu trei stele.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a îndeplinit, din august 2017 până la această dată, funcţia de comandant al Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est.

„Experienţa sa profesională include funcţii deţinute la nivel tactic, operativ şi strategic în cadrul Forţelor Terestre Române, în comandamente NATO şi în teatrele de operaţii. Este veteran al teatrelor de operaţii, cu misiuni executate în Angola (1995-1996-misiunea UNAVEM III şi 1998-1999- misiunea MONUA), Albania (1997), iar la comanda Batalionului 2 Infanterie Călugăreni a executat misiuni în Kosovo (2003), Bosnia-Herţegovina (2004), Irak (2005) şi Afganistan (2007)”, se arată în comunicatul MApN.

În perioada iunie 2013 – iulie 2016, Daniel Petrescu a îndeplinit funcţia de reprezentant militar al şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, Norfolk, Virginia, SUA.

Tot prin ordin al ministrului Apărării, generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a fost numit, începând cu data de 13 august, în funcţia de consilier coordonator domeniu al ministrului Apărării, iar atribuţiile de şef al Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT) sunt îndeplinite de generalul-maior Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului SMFT.

De asemenea, generalul-maior Iulian Berdilă a fost numit, începând cu data de 20 august 2019, în funcţia de comandant al Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.